Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Unii au cerut pământ şi alţii au primit

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 29 octombrie 2008 ·

În comuna Şimnicu de Sus au fost afişate, în sfârşit, tabelele nominale cu persoanele fizice cărora li s-a reconstituit dreptul de proprietate la Staţiunea de cercetare agricolă Şimnic, conform articolului 10 din Legea nr. 1/2000. Consultarea tabelului dovedeşte faptul că proprietarii înscrişi pe acesta sunt cu totul alţii decât cei care au făcut cerere de reconstituire a dreptului de proprietate.Reconstituirea dreptului de proprietate pe vechile amplasamente al cetăţenilor din Şimnicu de Sus a fost motiv de discordie între comisia locală, Staţiunea de cercetare agricolă Şimnic şi comisia judeţeană de aplicare a legilor fondului funciar. După apariţia Legii nr. 247/2005 s-au validat o serie de anexe conform cărora titularii din tabele trebuia împroprietăriţi. Imediat după alegerile din iunie 2008, pe 22 iulie, la o lună după ce primăriţa Fulga a câştigat fotoliul din primărie, s-au refăcut rapid anexele şi s-au trimis la comisia judeţeană pentru revalidare. În august, aceasta a emis o hotărâre prin care a invalidat 172 de poziţii din anexa 29 de pe vremea fostului primar Staicu, care fuseseră validate de aceeaşi comisie judeţeană cu doar patru luni înainte, pe 16 aprilie 2008. Noua anexă 29 a primăriţei Fulga cuprinde 176 de poziţii pentru care s-au alocat 565,86 ha de teren de la Staţiunea Şimnic. Hotărârea comisiei judeţene prin care a fost revalidată anexa 29 şi prin care s-a atribuit suprafaţa de teren de la staţiune a fost atacată în instanţă de Staţiunea Şimnic. În mod normal şi legal, comisia judeţeană trebuia să suspende aplicarea propriei hotărâri până la soluţionarea cauzei. Nici vorbă de aşa ceva, deoarece comisia judeţeană nu numai că n-a suspendat aplicarea hotărârii, ci prefectul, în calitatea sa de preşedinte al acesteia, chiar a semnat titluri de proprietate care au fost completate pe baza proceselor-verbale de punere în posesie întocmite de comi

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

PROTEST în Piața Victoriei al salariaților APIA, AFIR și MIPE față de noile măsuri fiscale: „Afecteaza administrarea fondurilor europene”

Gandul acum 58 minute
Angajați din instituțiile care gestionează fonduri europene protestează marți, 16 iulie, în Piața Victoriei, față de măsurile fiscale ale Guvernului. Ei susțin că aceste decizii afectează grav administrarea banilor europeni. Zeci de salariați din AP

INS: În 2023 cheltuielile de protecție socială au crescut cu 15,4%

Mediafax acum 7 minute
Din această sumă, 259,8 miliarde de lei au reprezentat prestații sociale directe, restul fiind costuri administrative. Veniturile de protecție socială au totalizat 259,4 miliarde de lei, în creștere cu 12,1% față de 2022. Ponderea cheltuielilor de p

Titularizare 2025. Proba scrisă are loc astăzi, sunt așteptați aproape 40.000 de candidaţi

HotNews acum o ora
Concursul național pentru ocuparea posturilor didactice în învățământul preuniversitar, sesiunea 2025, începe marți, 15 iulie, cu proba scrisă. Proba scrisă se desfăşoară începând cu ora 9:00, în 121 de centre de concurs din 41 de judeţe şi din muni

Serbia cere a cincea derogare de la sancţiunile SUA pentru NIS / Compania rusească acoperă cea mai mare parte din necesarul intern de ţiţei

G4Media acum 53 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Serbia încearcă să obţină a cincea amânare a sancţiunilor americane împotriva companiei petroliere NIS, deţinută majoritar de grupurile ruseşti Gazprom Neft şi Gazprom, dar negocierile sunt dificile,

Un mort și doi răniți după un accident între două TIR-uri și o mașină, în Timiș

Press Alert acum o ora
Foto: DRDP Timișoara / Facebook Un bărbat a murit într-un accident rutier petrecut marți dimineață, în Remetea Mare, județul Timiș, pe drumul spre A1. În coliziune au fost implicate două TIR-uri și un autoturism cu cinci persoane. Pompierii din Deta

Comisia Europeană aprobă „regimul de roaming fără vize” pentru Ucraina / „În sfârşit, un pas important în integrarea europeană a Ucrainei”

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Comisia Europeană a aprobat includerea Ucrainei în politica UE „Roam like at Home”, permiţând ucrainenilor să utilizeze serviciile de telefonie mobilă în întreaga UE fără a suporta taxe suplimentare,

Ce sfinți prăznuim astăzi, 15 iulie 2025, în calendarul ortodox?

Ziua Constanta acum o ora
Sfinții Chiric și Iulita. Sfanta Iulita a trait in vremea imparatului Diocletian (284-305). A ramas vaduva la putin timp dupa nasterea fiului ei, Chiric. Cand Diocletian a declansat persecutiile impotriva crestinilor, Sfanta Iulita si-a luat fiul si

Primele rezultate la examenul de Definitivat vor fi afișate astăzi, 15 iulie 2025

Ziua Constanta acum 2 ore
Primele rezultate ale examenului de definitivat vor fi afișate astăzi, 15 iulie 2025, în centrele de examen și pe pagina de internet a examenului, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării.. Contestațiile se depun la centre

Trump: „Sunt dezamăgit de Putin, dar nu am terminat-o cu el” / Președintele american a vorbit în interviul pentru BBC și de un „mare gentleman”

HotNews acum o ora
Președintele american Donald Trump a declarat într-un interviu telefonic pentru BBC că este dezamăgit de Vladimir Putin, dar nu a închis relația cu liderul de la Kremlin. Întrebat dacă are încredere în liderul rus, președintele Statelor Unite a răsp

Timiş - Accident rutier în care au fost implicate un autoturism şi două autotrenuri, în zona localităţii Remetea Mare - o persoană a murit şi alte două au fost rănite

News.ro acum o ora
O persoană a murit şi alte două au fost rănite în urma unui accident în care au fost implicate un autoturism şi două autotrenuri, produs marţi, pe DN6G, în zona localităţii Remetea Mare, din judeţul Timiş.

Vremea

București
acum

29°
mar.

20°/36°
mie.

23°/36°
joi

20°/32°
vin.

17°/32°
Iasi
acum

26°
mar.

19°/32°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

33°
mar.

20°/33°
mie.

23°/29°
joi

20°/26°
vin.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

25°
mar.

16°/26°
mie.

17°/24°
joi

14°/23°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

25°
mar.

21°/33°
mie.

19°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/29°