Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Seful La Mama, despre criza: Investitorii in restaurante si cafenele vor fi mult mai rezervati

Publicat in Wall-Street.ro, miercuri 29 octombrie 2008 ·

Proprietarul Trotter Restaurant, care include lantul de restaurante La Mama si cafenelele Cafepedia, considera ca actuala criza financiara nu va influenta direct piata pe care activeaza, existand insa repercursiuni asupra extinderii pe baza de creditare.

“Nu cred ca aceasta piata va fi afectata direct. Dar in cazul in care extinderea se bazeaza pe creditare, pe investitii exterioare etc, atunci s-ar putea ca sa se simta efectele acestei crize. Cred ca in viitor cei care vor investi in cafenele vor fi mult mai rezervati”, a declarat, pentru Wall-Street, Catalin Mahu (foto), detinatorul La Mama si Cafepedia.

Principalul factor al reticentei investitorilor in deschiderea de restaurante si cafenele este dat de chiriile ridicate, dar si de faptul ca nu exista cerere in acest moment.

“Chiriile mari pentru spatiile necesare deschiderii unei cafenele, precum si faptul ca incasarile sunt departe de ceea ce viseaza cei nou veniti in aceasta industrie, au facut ca deja sa existe o oferta consistenta de cafenele de vanzare in Bucuresti la acest moment, dar nu si cerere. Cred ca si aceasta piata se va echilibra”, a spus Mahu.

Pentru moment, La Mama si Cafepedia nu resimt efectele crizei economice, in masura in care dezvoltarea noilor locatii se face din propriile resurse, pana la sfarsitul anului fiind programata deschiderea unei cafenele in Iasi, spatiul fiind deja achizitionat.

“Nu am regandit strategia de extindere pentru ca ne bazam doar pe surse interne, dar luam in calcul o reasezare a preturilor din real estate”, spune Mahu.

Cat despre francizare, acesta o considera o idee pozitiva in contextul crizei, in care investitorii trebuie sa vizeze un risc minim: “cei care vor dori afacerea proprie in acest domeniu vor prefera sa mearga pe ceva sigur decat sa riste. Cred ca aceasta criza va reaseza piata fortei de munca precum si alte aspecte

Articolul in Wall-Street.ro >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul Bolojan: Va fi stabilit un număr maxim de ANGAJAȚI ai primăriilor

Gandul acum 59 minute
Primăriile vor avea un număr maxim de angajați, în funcție de mărimea localității, a anunțat vineri premierul Ilie Bolojan, într-o conferință de presă la Palatul Victoria. „Una dintre măsurile importante care vor fi propuse este legată de plafonarea

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum o ora
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Permisul auto va fi suspendat dacă nu-ți plătești amenda de circulație în 90 de zile. Ce spune ministrul Cseke Attila întrebat dacă este constituțional

HotNews acum 39 minute
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a anunțat vineri că guvernul va veni în perioada următoare cu o modificare legislativă prin care permisul auto să fie suspendat în cazul șoferilor care nu-și achită amenzile contravenționale de circulație în 90 d

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Ilie Bolojan anunță vineri ce conține pachetul de măsuri pentru reforma administrației locale / Tot azi, anunț privind reorganizarea Cancelariei premierului

HotNews acum 10 ore
Premierul Ilie Bolojan va susține vineri, 18 iulie, o conferință de presă în care va prezenta măsurile din pachetul care se lucrează pentru reforma administrației publice locale. Conferință de presă va fi susținută de la ora 17.00 de Bolojan și de m

Nicușor Dan, declarații în Germania: „Europa trebuie să-și ia chestiunea securității în propriile mâini”

Mediafax acum 2 ore
În cadrul conferinței de presă comune de vineri, din Germania, cu cancelarul țării, Friedrich Merz, președintele României, Nicușor Dan, a vorbit despre procesul de reînarmare a Europei și despre perspectiva aderării Ucrainei la Uniunea Europeană. El

Al doilea pachet de măsuri fiscale, anunțat în scurt timp de Ilie Bolojan

HotNews acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan susține o conferință de presă, vineri, de la ora 18:00, alături de ministrului Dezvoltării, Cseke Attila. Cei doi vor anunța pachetul de măsuri „privind reforma administrației publice locale”. HotNews va transmite în format LI

Horoscop 19 iulie 2025. ZODIA care are parte de o mărire de salariu

Cancan acum 31 minute
Horoscopul zilei de sâmbătă, 19 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei simți o energie nouă care te va impulsiona să iei decizii importante. Fii atent la oportunitățile de la locul de muncă și nu ezita să îți exprimi opiniile. Relațiile apropi

Cum a aflat Mihaela Rădulescu de MOARTEA iubitului său, Felix Baumgartner. Tragedia a avut loc în timpul vacanței lor din Italia

Gandul acum 2 ore
Celebrul parașutist și sportiv austriac Felix Baumgartner (56 de ani) și-a pierdut viața, joi după-amiază, într-un tragic accident de parapantă petrecut în Italia, în timpul unei vacanțe pe care o petrecea alături de iubita sa, Mihaela Rădulescu. El

Vremea

București
acum

26°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

17°/22°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/30°
lun.

18°/33°
Constanta
acum

25°
vin.

17°/29°
sâm.

19°/26°
dum.

21°/28°
lun.

22°/31°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

14°/21°
sâm.

16°/25°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
Timisoara
acum

23°
vin.

13°/26°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°