A greşi este un act uman. La polul opus, a vedea perfecţiunea în tot ceea ce faci tu sau ceilalţi e un act aproape divin, diferit de iluzia percepţiilor umane, căci fiecare acţiune este perfectă aşa cum e, fiind o expresie a ceea ce este omul, o experienţă a momentului, care te ajută să evoluezi cât de repede şi de benefic poţi .

Ceea ce înseamnă "bine" sau "rău" pentru mine s-ar putea să aibă un înţeles diferit pentru altcineva

iStock

Percepţiile se transmit, de regulă, prima oară de la părinţi la copii, care absorb totul ca un burete. Învăţăm astfel ce e "bine" şi ce e "rău", ce e "perfect" sau "imperfect" şi suntem pedepsiţi dacă facem o "greşeală" . Mai târziu, societatea este aceea care continuă acest joc al iluziilor, implementând în minţile noastre programe după care ne conducem vieţile.

REACŢII

Apare astfel un paradox: cu cât mai mult au încercat părinţii şi mediul să ne formeze ca persoane perfecte, corijân-

du-ne, pedepsindu-ne pentru fiecare "greşeală", cu atât ne vedem pe noi înşine mai "imperfecţi" şi cu atât suntem mai capabili de a eşua, pentru că nu ne vedem apţi de a reuşi. Informaţia conţinută în mintea şi emoţiile noastre arată că am făcut mai mult "rău" decât "bine". Putem deveni astfel lipsiţi de încredere în noi înşine, timizi sau, din contră, rebeli, temându-ne de judecata celorlalţi sau sfidându-i din teama de a nu părea inferiori. De altfel, nevoia unora de a-i pune în situaţii de inferioritate pe alţii este doar oglinda propriei "imperfecţiuni", căci cel care face aceasta nu se vede deloc "bun" pentru a se ridica în ochii săi, şi trebuie mai întâi să îi "coboare" cumva pe ceilalţi.

Cum putem înţelege însă "greşelile"?

Nimic în acest univers nu este întâmplător. Totul are un rost divin, totul este perfect aşa cum e. Sunt sigură că aţi auzit şi în alte împrejurări aceste af