Dl Stolojan se remarca prin absenta. Nu participa la dialogul politic. Cand o face, senzatia e ca auzim un ecou la mana a doua. Linia politica este trasata de dl Basescu, preluata apoi de dl Boc si, in fine, mai exista uneori si punctul de vedere concurent al dlui Stolojan. Sigur, se poate spune ca se respecta ierarhia ne-oficiala de partid (prezidential), prim-vicepresedintele PD-L asteapta sa vorbeasca intai presedintii de facto si de jure ai partidului, scrie Doc, pe blogul lui.
Problema este ca nici presedintele statului si nici primarul Clujului nu candideaza la alegerile care urmeaza. Dl Stolojan este cel care cauta in mod oficial sa devina urmatorul prim-ministru al tarii. Adica demnitarul al carui rol este sa caute sprijin in parlament pentru un program politic de guvernare si sa-l puna apoi in aplicare.
Guvernarea este in sarcina primului-ministru si este si responsabilitatea lui; nu a presedintelui statului si nici a vreunui sef de partid. Prin urmare este inacceptabila absenta unui candidat la postul de premier de la dezbaterea legata de viitorul economic si politic al tarii, adica acele domenii care vor ajunge, eventual, sub controlul si in raspunderea sa.
Mih a scris deja un articol pe tema refuzului dlui Stolojan de a candida. Reprosul de acolo trebuie insa intarit. Dupa parerea mea, refuzul unui politician de a participa la alegeri este un motiv solid pentru descalificarea acestuia din cursa pentru postul de prim-ministru, ba chiar si pentru cele din fruntea ministerelor importante.
Asta pentru ca aceasta chestiune cu alegerile nu este o chestiune de forma, pur functionala sau, mai rau, un simplu moft. Noima democratica a alegerilor este incredintarea unui mandat politic. Termenul este adesea folosit in sensul de ocupare a unei demnitati in stat, uitandu-se ca inseamna nu doar o imputernicire, ci si o oblig