Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Stelea: "Este un adevărat derby, sper să se impună cine merită"

Publicat in Gazeta Sporturilor, miercuri 29 octombrie 2008 ·

Bogdan Stelea este un produs 100% al centrului de fotbal Dinamo, unde a jucat cu echipele de copii şi juniori pînă la cea de seniori. A debutat în Divizia A, pe 20 noiembrie 1986, la meciul Dinamo-Oţelul 2-0. Cea mai bună evoluţie la Dinamo a avut-o între 1989-1990, cînd a cîştigat cupa şi campionatul şi s-a calificat în semifinalele Cupei Cupelor.

Poreclit "Arnold", Stelea este portarul care a avut intervenţii acrobatice, dar de cele mai multe ori şi-a salvat echipa. Specialist în situaţii de unu la unu, el a mai şi gafat din cînd în cînd. Din 1991, şi-a început periplul internaţional, iar în sezonul 2004-2005 s-a întors la Dinamo.

A fost o perioadă prin curtea Oţelului din Galaţi, din 2006 timp de doi ani a jucat la Unirea Urziceni, iar acum stă la poalele Tîmpei, la FC Braşov sub comanda lui Răzvan Lucescu. A trecut şi pe la Steaua între1995-1997, dar şi Rapid în sezonul 2001-2002.

- Bogdan, cum e la Braşov?

- E foarte bine. Ne pregătim pentru meciul de sîmbătă cu Farul. Încercăm să ne facem treaba bine şi să ne îndeplinim obiectivul. Avem cîte două antrenamente pe zi, sau unul şi perioadă de refacere.

- Vine derby-ul României, Dinamo - Steaua....

- Este un adevărat derby, dar pentru mine este un meci normal.

- De ce?

- Pentru că sînt la FC Braşov şi nu prea mă interesează.

- Totuşi ai jucat la ambele echipe. Unde a fost mai bine?

- Atît la Steaua, cît şi la Dinamo m-am simţit extraordinar de bine. A fost o perioadă importantă din viaţa mea. Am avut momente frumoase şi la Steaua, dar şi la Dinamo.

- Dar....

- Nu vreau să zic că la Steaua sau la Dinamo m-am simţit mai bine decît la cealaltă echipă. Au fost momente prin care trece orice jucător şi care rămîn în memorie.

- Sîmbătă cine crezi că va cîştiga?

- Echipa cea mai bună, cea mai bine pregătită şi echipa care va dovedi că merită să cîşt

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei aeronave F-16 Fighting Falcon au fost achiziționate de România de la Regatul Norvegiei . Unde au ajuns aeronavele

Ziua Constanta acum 36 minute
Trei aeronave F-16 Fighting Falcon achiziționate de România de la Regatul Norvegiei au aterizat vineri, 28 iunie, în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu” de la Câmpia Turzii. Potrivit MApN, aeronavele F-16 Fighting Falcon vor intra în dotarea

Guvernul a luat o măsură prin care deciziile de recalculare a pensiilor vor fi distribuite de Poşta Română

News.ro acum o ora
Guvernul a aprobat, vineri, o ordonanţă de urgenţă care prevede ca Poşta Română să fie instituţia care să ofere servicii integrate de pregătire şi expediere a plicurilor care conţin deciziile privind recalcularea pensiilor din sistemul public. „Dato

Tânărul care a înjunghiat mortal o fată în Grădina Botanică din Craiova, condamnat la 15 ani de închisoare / El este obligat să achite 600.000 de euro către familia victimei / Decizia nu este definitivă

News.ro acum 58 minute
Tânărul care a înjunghiat mortal o fată în Grădina Botanică din Craiova a fost condamnat, vineri, de Tribunalul Dolj, la 15 ani de închisoare. De asemenea, el este obligat să achite în total 600.000 de euro către familia victimei şi 200.000 de lei c

Constantin: Guvernul monitorizează zborurile anulate care au legătură cu aeroporturile româneşti. Românii au dreptul şi pot deschide litigii pentru a solicita despăgubiri către acele companii

News.ro acum o ora
Purtătorul de cuvânt al Guvernului Mihai Constantin i-a îndemnat pe românii care au fost afectaţi de zborurile anulate să deschidă litigii ca să ceară despăgubiri companiilor. Acesta a adăugat că Executivul monitorizează zborurile anulate care au le

Rusia amenință Occidentul cu ”o confruntare directă” ca urmare a unei ”intensificări” a zborurilor dronelor SUA la Marea Neagră

Ziare.com acum 21 minute
Rusia ameninţă vineri, 28 iunie, Occidentul cu o ”confruntare directă”, din cauza unei ”intensificări” a zborurilor dronelor militare americane la Marea Neagră, în largul Ucrainei, la câteva zile după primele ameninţări vizând Washingtonul, în urma

Ucraina cere un scut aerian cu sisteme în România şi Polonia / Subiectul ar putea fi abordat la summitul NATO, potrivit Kievului

G4Media acum o ora
Lipsită de mijloace antiaeriene suficiente pentru a se proteja de potopul de foc rusesc, Ucraina îşi presează aliaţii să stabilească o zonă de excludere aeriană în vestul teritoriului său cu ajutorul unor sisteme antiaeriene desfăşurate în Polonia ş

Un bărbat din Toplița și-a pierdut viața după ce a fost înjunghiat de concubina sa

Informația Harghitei acum 38 minute
Un bărbat din municipiul Toplița a murit în spital după ce a fost înjunghiat, joi seara, de concubina sa. Biroul de presă al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Harghita a informat, vineri, că în data de 27 iunie, în jurul orei 20:30, polițișt

Ministerul Mediului pune în aplicare planul de relocare a urşilor „cerşetori” de pe Transfăgărăşan

Mediafax acum o ora
Ministrul Mediului Mircea Fechet a vizitat joi zona Lacul Vidraru şi Transfăgărăşan, pentru a evalua personal situaţia exemplarelor de urs care ies frecvent la drumul auto şi interacţionează cu turiştii. La întâlnirea din teren a participat prefectu

Horoscop pentru vineri, 28 iunie 2024. Mentalul este răscolit pentru unii nativi

Ziua Constanta acum 8 ore
Berbec Chiar daca esti implicat in multe treburi, ti-ar prinde bine un tratament de infrumusetare sau ingrijire corporala. Gandurile iti zboara mai mult la distractii, prieteni sau la bugetul personal disponibil pentru cheltuielile tale personale.

Premierul Marcel Ciolacu îi va invita pe toţi liderii tuturor partidelor politice pentru a stabili împreună calendarul alegerilor. ”Topăiala pe calendar afectează încrederea”

Ziarul Financiar acum 2 ore
Înaintea şedinţei de Guvern, Ciolacu a afirmat că se bucură că până acum actul guvernamental nu a fost afectat de tensiunile politice. „Am înţeles cu toţii că acest guvern nu este al coaliţiei sau al vreunui partid politic, este Guvernul României. T

Vremea

București
acum

33°
vin.

17°/33°
sâm.

22°/35°
dum.

21°/36°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

31°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/33°
lun.

20°/35°
Constanta
acum

32°
vin.

21°/32°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/27°
lun.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

31°
vin.

17°/31°
sâm.

18°/29°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°
Timisoara
acum

31°
vin.

18°/31°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/36°
lun.

22°/34°