Senatul italian a votat miercuri dimineaţă decretul promovat de ministrul Învăţământului, Mariastella Gelmini, cu 162 de voturi pentru, 134 contra şi 3 abţineri.
Decretul prevede, printre altele, reintroducerea “profesorului unic” în şcolile primare italiene, începând cu anul şcolar 2009-2010, precum şi a notei la purtare, care va conta în calcularea mediei generale a elevului. Conform unei alte prevederi ale legii, cursurile vor fi reduse la 24 de ore pe săptămână, de la 29-31 în prezent, ceea ce ar duce la scăderea nivelului educaţiei. Resursele pentru şcolile primare vor fi reduse, de asemenea, cu 7,8 miliarde de euro, în următorii şapte ani.
Decretul Gelmini, devenit de astăzi lege, a provocat în ultimele două săptămâni, o serie de proteste, în întreaga Italie, atât din partea profesorilor, cât şi a studenţilor italieni. Mâine este prevăzută o grevă generală în toate instituţiile de învăţământ italiene. Reducerile de fonduri pentru sectorul educaţional nu sunt explicite, ci rezultă din tăierile de personal şi restructurări.
Ieri seară, 200 de studenţi au asediat clădirea Senatului italian pentru a denunţa „distrugerea şcolii publice”, arată NewsIn. Deşi textul de lege nu se referă şi la învăţământul gimnazial sau cel universitar, la manifestaţii au luat parte, pe lângă studenţi, licceni şi profesori. Silvio Berlusconi a apărat marţi reforma pe care o consideră „de bun simţ”.