Din SUA şi Europa până în Asia, guvernanţii au luat măsuri drastice pentru a diminua efectele celei mai mari crize financiare din 1930 şi până în prezent. Chiar dacă problemele încă persistă, OCDE susţine că lumea a fost salvată de la o altă “Mare Depresiune” mulţumită intervenţiilor guvernelor. Tot mai mulţi se îndoiesc că SUA vor rămâne aceeaşi super-putere economică şi încă mai dau vina pe lăcomia americanilor pentru haosul de pe pieţele globale. Incertitudinea continuă să planeze asupra economiei mondiale în condiţiile în care tot mai multe state sunt ameninţate de recesiune. În acelaşi timp, nimic nu reuşeşte să restabilească încrederea investitorilor în sistemul financiar, iar bursele din întreaga lume înregistrează recorduri negative în lanţ.
Dominaţia financiară a SUA, în declin irevesibil
În încercarea de a reduce cât mai mult impactul crizei creditelor cu grad ridicat de risc din SUA asupra propriilor economii, guvernele din întreaga lume au pus la dispoziţia băncilor sute de miliarde de dolari şi au cumpărat participaţii importante de acţiuni ale unora dintre cele mai mari grupuri financiare pentru a le salva de la faliment. Ministrul german de finanţe Peer Steinbruck a afirmat că dominaţia financiară a SUA se află într-un declin ireversibil şi că viitoarea lume financiară va fi multi-polară.
Cu toate că problemele încă persistă, Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică susţine că lumea a fost salvată de o altă “Mare Depresiune” mulţumită intervenţiilor liderilor lumii. Secretarul Trezoreriei SUA, Henry Paulson, a gândit unul dintre cele mai costisitoare, dar, în acelaşi timp, şi cele mai îndrăzneţe planuri de salvare a sistemului financiar. Planul lui Paulson, care se ridică la 700 miliarde de dolari, nu a rămas fără ecou la nivel internaţional. Statele
europene şi apoi, mai timid, cele asiati