Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Unul - în mormânt, altul - în libertate

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 29 octombrie 2008 ·

Daniel Claudiu Moţică, elevul care a fost omorât în bătaie la sfârşitul săptămânii trecute de un coleg de clasă, a fost înmormântat ieri, în localitatea Stângăceaua, judeţul Mehedinţi.

Familia îndurerată de pierderea băiatului, care pe 1 noiembrie ar fi împlinit 15 ani, cere să fie traşi la răspundere preotul care nu a venit la oră, profesorul de serviciu, precum şi cei din conducerea unităţii de învăţământ.

Natalia Moţică a spus că băiatul ei şi celălalt elev se mai bătuseră, în incinta şcolii, şi cu o zi înainte ca Daniel să fie omorât, dar nici profesorii, nici directoarea Liceului „Matei Basarab“ din Strehaia nu au luat nici o măsură. „Ştiu de la copilul meu că băiatul ăla, cu care nu am dat ochii până acum, s-a mai luat o dată de el, în curtea şcolii, dar profesorii nu au făcut nimic. Cum este posibil să stea la şcoală şi să nu ştie ce se întâmplă? Băiatul meu ar fi împlinit sâmbătă 15 ani, dar acum îl conduc la groapă. Vreau să plătească profesorii, preotul care nu a venit la şcoală, toţi“, a spus îndurerată mama lui Daniel, Natalia Moţică.

Cercetări

În ceea ce îl priveşte pe elevul agresor, Claudiu Mitran, anchetatorii au ţinut cont că are doar 16 ani şi nu a avut intenţia de a-şi ucide colegul cu lovitura de picior în piept. El va fi cercetat în libertate.

Inspectorul general al ISJ Mehedinţi, Doiniţa Chircu, a declarat că ancheta demarată nu s-a finalizat din motive obiective. „Nu aveam cum să definitivăm cercetările vineri, când s-au petrecut faptele, pentru că elevii plecaseră de la cursuri, dar am mers imediat la Strehaia. ISJ a desemnat o comisie de anchetă pentru a discuta cu părţile implicate - elevi, profesori, conducerea şcolii şi cu preotul care nu a venit la cursuri. Persoanele care se vor face vinovate de ceea ce s-a întâmplat nu vor scăpa nepedepsite, atât cât ţine de competenţa inspectoratului“, a declarat

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Antrenorul își condamnă jucătorii, după CFR Cluj - Unirea Slobozia: „Am făcut două cadouri”

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Jean Vlădoiu, antrenorul secund de la Unirea Slobozia, a tras concluziile, după ce , scor 1-2, în prima etapă din Superliga. - Christ Afalna, atacant Slobozia

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 9 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

Informări publice - 14 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 3 ore
Adolf Fazakas anunţă obţinerea A.C. Nr. 78/27.06.2025, începerea lucrărilor de construcţie şi împrejmuire casă Str. Venus, Nr. 14, loc. Săcele, jud. Braşov, CF 117.032. Tel: 0754514304. *** S.C. Maurer Villas S.R.L., în calitate de titulară, anunţă

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 11 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Tragedie lângă Hârșova! Un copil de 14 ani s-a înecat în Dunăre

Cancan acum 9 ore
Ziua de 13 iunie s-a transformat într-un coșmar pentru o familie din județul Constanța. O tragedie de nedescris a avut loc pe malul Dunării, în apropierea orașului Hârșova, acolo unde un băiat de doar 14 ani a intrat în apă și nu a mai ieșit. Efortu

Taxe vamale: Meloni avertizează cu privire la un „război comercial în Occident”

News.ro acum 7 ore
Prim-ministrul italian Giorgia Meloni a avertizat duminică asupra perspectivei unui „război comercial în Occident”, la o zi după anunţurile lui Donald Trump privind impunerea unor taxe vamale de 30% asupra produselor din Uniunea Europeană (UE), rela

Marius Tucă Show începe luni, 14 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Victor Ponta

Gandul acum 8 ore
Invitatul zilei este Victor Ponta, fost premier al României. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

FOTO Incendiu în Adamclisi, județul Constanța! O victimă cu arsuri transportată la spital

Ziua Constanta acum 6 ore
Un incendiu a izbucnit astăzi, 13 iulie 2025, în localitatea Adamclisi, județul Constanța. Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost alertați prin apel la numărul 112 pentru stingerea incendiului. Potrivi

Un raport al Senatului SUA arată că tentativa de asasinare a lui Trump a avut loc după o mai multe greşeli ale Serviciului Secret

G4Media acum 9 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un raport al Senatului SUA publicat duminică arată că o „cascadă” de greşeli a permis unui atacator să tragă asupra lui Donald Trump în timpul unui miting electoral anul trecut şi critică politica di

SuperLiga: Oțelul Galați și Petrolul Ploiești, remiză în prima etapă

HotNews acum 9 ore
Oțelul Galați și Petrolul Ploiești au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat, duminică, în prima etapă din SuperLiga. Oțelul Galați – Petrolul Ploiești 0-0 Oțelul a fost aproape de deschiderea scorului în minutul 2, când Lameira a trimis p

Vremea

București
acum

19°
lun.

19°/37°
mar.

23°/36°
mie.

22°/35°
joi

22°/31°
Iasi
acum

18°
lun.

18°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

19°/29°
Constanta
acum

20°
lun.

20°/32°
mar.

22°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

15°/31°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
Timisoara
acum

21°
lun.

21°/35°
mar.

21°/35°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°