Preşedintele a participat la o acţiune de împădurire pentru care s-a deplasat cu elicopterul. Traian Băsescu s-a deplasat la locul de împădurire cu un elicopter vechi de 30 de ani. Poluarea produsă va putea fi absorbită de un hectar de pădure în şase luni. Traian Băsescu a plantat, ieri, la Udeşti, în judeţul Suceava, patru puieţi de salcâm. Şeful statului a călătorit cu elicopterul de la Bucureşti până la zona de împădurire, pe o distanţă de aproximativ 400 de kilometri. Elicopterul a consumat circa 600 de litri de kerosen dus-întors.
În condiţiile în care un litru de kerosen ars produce 2,6 kilograme de CO2, conform Greenhouse Gas Experts, astfel rezultă că elicopterul lui Băsescu a produs circa 1,6 tone de CO2. Alin Păsărel, şeful Ocolului Silvic Haţeg, a precizat că un hectar de pădure de salcâm absoarbe 3,7 tone de dioxid de carbon pe an. Ceea ce înseamnă că poluarea produsă de Băsescu va fi „reparată” de un hectar de pădure ajunsă la maturitate, în şase luni.
Puieţii ajung la maturitate în 30 de ani
Traian Băsescu a plantat patru puieţi. “Unul pentru mine, unul pentru soţie - pentru Maria -, unul pentru Elena şi unul pentru Ioana“, a spus Băsescu, citat de NewsIn.
Aproximativ o mie de voluntari, printre care şi politicieni actori, sportivi şi cântăreţi au participat la acţiunea de împădurire din comuna Udeşti. „O pădure închegată de salcâm ajunge la maturitate în aproximativ 30 de ani“, a precizat Nicolae Găldean, decanul Facultăţii de Ştiinţele Naturii şi Ecologie din cadrul Universităţii Ecologice Bucureşti.