Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Maşinile mai vechi de 7 ani vor fi verificate în fiecare an

Publicat in Gandul, miercuri 29 octombrie 2008 ·

Măsura se referă la testarea emisiilor de gaze arse

ITP-ul se va face o dată la doi ani, ca şi până acum

Maşinile cu o vechime mai mare de 7 ani vor fi verificate în fiecare an, nu o dată la doi ani, cum se întâmplă în prezent. Aceasta este propunerea făcută de RAR (Registrul Auto Român) Agenţiei Naţionale pentru Mediu, Primăriei Capitalei, Ministerului Transporturilor, Ministerului Mediului şi Ministerului Economiei şi Finanţelor. “Este vorba de aşa-numita verificare verde, care se referă numai la verificarea emisiilor de gaze arse. Nu are legatură cu ITP-ul (inspecţia tehnică periodică, aceasta rămânând să fie efectuată tot la 2 ani, ca şi până acum”, ne-a declarat Flavius Câmpeanu, director tehnic RAR. “Noi, ca logistică şi personal, suntem pregătiţi. Urmează ca autorităţile să vadă dacă este fezabilă sau nu propunerea noastră”, a precizat Câmpeanu la conferinţa “Mediafax talks about Auto Industry”.

Măsura a fost propusă de RAR în urma unor studii realizate de această instituţie, care arată că vehiculele mai vechi de 7 ani se depreciază rapid şi nu se mai încadrează în norma de poluare la care au fost fabricate. Astfel, devin foarte poluante. “Condiţiile de aplicare de la acea dată erau nepotrivit calculate faţă de starea parcului auto din România de la acea vreme, plus că măsura nu făcea diferenţierea între Euro 2, care abia fusese impus, şi cele mai vechi sau cu norma de poluare mai slabă”.

Tariful “verificării verzi” urmează să fie stabilit de Consiliul de Administraţie al RAR, dar acesta nu va depăşi, conform reprezentantului RAR, 30 la sută din tariful ITP-ului. Câmpeanu spune că este vorba de o operaţiune simplă, care se face, de regulă, chiar în ziua programării sau de la o zi la alta.

Cât despre restul autovehiculelor, această verificare se va face din doi în doi ani, ca şi până acum.

Info plus:

RAR

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Condițiile prin care persoanele asigurate beneficiază de servicii de prevenție şi monitorizare a bolilor grave. Anunțul CNAS

Ziare.com acum 38 minute
Persoanele asigurate pot beneficia gratuit de servicii de prevenţie, de depistare, confirmare şi monitorizare a bolilor grave decontate de sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a informat, vineri, 22 noiembrie Casa Naţională de Asigurări de Săn

UPDATE - Un avion Tarom care ar fi trebuit să aterizeze la Timişoara a fost direcţionat la Cluj-Napoca, din cauza vântului /

News.ro acum o ora
Avonul Tarom care ar fi trebuit să aterizeze la Timişoara vineri, la ora 8.40, a fost direcţionat la Cluj-Napoca, comandantul luând această decizie din cauza vântului puternic de pe Aeroportul Timişoara. Aeronava va ajunge totuşi la Tmişoara în juru

Bernadette Szocs s-a calificat în semifinale la Turneul Campioanelor şi va fi medaliată în competiţia starurilor din tenisul de masă mondial

News.ro acum 47 minute
Bernadette Szocs s-a calificat, vineri, în semifinalele WTT Finals, competiţie care are loc la Fukuoka. Aflată la a doua participare consecutivă la WTT Finals, tricolora a reuşit să-şi asigure odată cu calificarea şi medalia de bronz, o performanţă

De ce votul util înseamnă Nicolae Ciucă și nu Lasconi sau Geoană

Adevarul acum 14 minute
Pentru cei care au înțeles pericolul PSD și pericolul blatului PSD-AUR opțiunea nu poate fi decât una singură: Nicolae Ciucă. A vota pentru o persoană nepregătită, în condiții de război în ascensiune la graniță, sau pentru a evita ascensiunea unui e

Alegeri prezidențiale 2024. Ordinea candidaților pe buletinul de vot

HotNews acum 33 minute
La primul tur al alegerilor prezidențiale 2024 din 24 noiembrie, pe buletinele de vot vor apărea 14 candidați, dar unul dintre ei – Ludovic Orban – a anunțat luni că se retrage și o susține pe Elena Lasconi. Pe buletinul de vot, cei 14 candidați la

Românii vor putea călători fără vize în China. Se prelungește și perioada de ședere

Ziare.com acum o ora
China a anunţat vineri, 22 noiembrie, că cetăţenii români vor putea călători fără vize în această ţară începând cu 30 noiembrie 2024, potrivit Reuters. China îşi va extinde regimul fără vize pentru a include România, Bulgaria, Croaţia, Muntenegru, J

Viktor Orban anunţă că îl va invita pe Netanyahu în Ungaria pentru a „sfida” mandatul de arestare al CPI

News.ro acum o ora
Premierul Viktor Orban, a cărui ţară deţine preşedinţia semestrială a UE, a anunţat vineri că îl va invita pe omologul său israelian Benjamin Netanyahu în Ungaria, pentru a protesta astfel faţă de decizia Curţii Penale Internaţionale (CPI) de a emit

Noul tren al CFR a reintrat în circulație: a plecat conform graficului din București

Wall-Street.ro acum 2 ore
Trenul IR16001 format din Săgeata Roşie 1 Coradia Stream a plecat vineri dimineaţa, la ora 5:40, din Bucureşti Nord către Braşov, conform graficului, potrivit informaţiilor oferite de către Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF). La ora 8:43, pr

Un bărbat din Arad a promis iubire eternă, pe Facebook, unor femei, apoi le-a amăgit și le-a făcut să îi trimită mii de euro

Libertatea acum o ora
Un bărbat din Arad s-a ales cu sume semnificative de bani, după ce a reușit să tragă pe sfoară două femei. Pentru a le stoarce de bani, acesta le-a promis iubire eternă și a recurs și la șantaj, conform News.ro.

Vreme severă în România: cod roșu de viscol în mai multe județe. Cum arată lista

Wall-Street.ro acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o serie de noi avertizări Cod roşu, Cod portocaliu şi Cod galben de vreme severă, valabile în peste jumătate din ţară, până sâmbătă seara. Potrivit meteorologilor, pe parcursul acestei zile, între

Vremea

București
acum

vin.

3°/12°
sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

2°/7°
Iasi
acum

vin.

-1°/9°
sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-1°/6°
Constanta
acum

10°
vin.

4°/15°
sâm.

4°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-3°/5°
sâm.

-7°/1°
dum.

-7°/1°
lun.

-1°/3°
Timisoara
acum

vin.

1°/8°
sâm.

0°/5°
dum.

-1°/6°
lun.

2°/7°