Avocatul tânărului a făcut imediat recurs
Procuratura a cerut închisoare pe viaţă
Nicolae Romulus Mailat, românul acuzat de uciderea, tâlhărirea şi agresarea sexuală a italiencei Giovanna Reggiani, în urmă cu exact un an, a fost condamnat la 29 de ani de detenţie. Mailat şi-a cerut scuze în faţa magistraţilor italieni pentru că a furat geanta victimei, continuând să afirme însă că nu este vinovat de crimă.
Invitat de către preşedintele tribunalului să se adreseze Curţii, Mailat s-a ridicat în picioare şi şi-a cerut scuze: “Mă simt vinovat că i-am furat geanta doamnei Reggiani, dar nu am omorât-o. Îmi pare rău pentru tot ce s-a întâmplat în seara aceea. Îmi cer scuze în faţa doamnei judecător, a tribunalului şi a tuturor celor prezenţi în sală. Îmi cer iertare în faţa lui Dumnezeu şi sper că se va face dreptate”. Conform paginii electronice a agenţiei AGI, Mailat a plâns, ieri, pentru prima dată în sala de judecată, la încheierea pledoariei avocatului său. Mailat i-a spus interpretei din oficiu, Ileana Baboi, că plânge pentru sora sa ucisă de soţ, pentru fratele mort la 15 ani, pentru mama sa săracă şi pentru un alt frate devenit infractor, notează cotidianul La Repubblica. “Familia mea e blestemată” i-a spus el interpretei.
Avocatul lui a cerut achitarea
Avocatul lui Mailat, Piero Piccinini, a cerut tribunalului achitarea clientului său, invocând lipsa probelor. Piccinini a susţinut că vinovăţia lui Mailat nu este sigură, iar mărturiile care îl incriminează sunt contradictorii. Avocatul a cerut Curţii să excludă din rechizitoriu circumstanţa agravantă de violenţă sexuală asupra victimei, care ar antrena evitarea pedepsei cu închisoarea pe viaţă, cerută de procuratură. “Cerem achitarea lui Mailat în conformitate cu articolul 530 din Codul de procedură penală, din motive de probe insuficiente”, a spus el. Potrivit cotidianului Corriere del