Toate argumentele care au inflamat la maximum cotaţiile din real estate dispar la o analiză mai atentă În ultimii ani, pe piaţa imobiliară din România s-a dezvoltat o bulă speculativă de proporţii, sub diverse pretexte preţurile locuinţelor şi terenurilor inflamându-se până la valori cu totul exagerate, fără un corespondent real în potenţialul efectiv al economiei locale. Fluxul investiţional venit în condiţiile unui exces de lichiditate pe plan mondial, dar şi nevoia unui cămin pentru familiile de români au permis escaladarea acestui bubble pe o piaţă lipsită de adâncime şi detransparenţă. În tot acest răstimp, reprezentanţii sectorului au încercat confuzionarea consumatorului final prin exagerarea impactului unor fenomene economice asupra preţurilor din real estate, astfel încât acestea au urcat continuu, spre niveluri total aberante, nesustenabile pe termen lung. Principalele argumente în favoarea acestor creşteri ale cotaţiilor au fost raportul dintre cerere şi ofertă, care i-ar fi avantajat pe vânzători, majorarea veniturilor populaţiei, perspectiva diminuării dobânzilor ce ar fi stimulat accesul la creditare, o presupusă necesară aliniere a preţurilor din imobiliarul românesc cu cele din ţările dezvoltate odată cu accederea în Uniunea Europeană, precum şi estimările legate de intrările de capital occidental pe această piaţă. Acum, la un an după integrare şi în faţa unei crize economice mondiale fără precedent, observăm că toate aceste motivaţii care au stat la baza umflării balonului de săpun din imobiliarul românesc nu mai sunt valabile. Raportul dintre cerere şi ofertă pare a se fi inversat în contextul în care cererea solvabilă tinde spre zero ca urmare a noului regulament al BNR, iar numărul terenurilor şi caselor scoase la vânzare a explodat în ultimele luni. De asemenea, este evident că majorarea veniturilor nu va mai putea continua în acelaşi ritm spre a