Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tătarul de la Farul

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 29 octombrie 2008 ·

Farul Constanţa a lansat în circuit o mare speranţă. Puştiul din atacul „marinarilor“ a marcat în Liga I la numai 17 ani. Sursa: EVZ

Într-o perioadă în care fotbalul românesc produce din ce în ce mai puţini tineri valoroşi, echipele din Liga I preferând să aducă jucători gata formaţi din străinătate, un fotbalist care marchează în prima divizie la numai 17 ani sare în ochi. Legitimat la Farul Constanţa, Denis Alibec, autor al golului prin care „marinarii“ au terminat la egalitate, scor 1-1, partida cu FC Timişoara, în etapa a 11-a, este văzut de toată lumea drept una dintre cele mai mari speranţe ale campionatului intern. Despre constănţean, Mircea Sandu, preşedintele FRF, a spus deja că va fi „noul Van Basten“. Alibec este titular în naţionala sub 17 ani a României.

12 goluri la naţionala sub 17 ani

După ce a marcat primul său gol în Liga I, constănţeanul visează să joace pentru naţionala de seniori a României. „Golul pe care l-am marcat în partida cu Timişoara înseamnă foarte mult pentru mine. Am avut emoţii, dar acum am prins încredere şi am jucat mai bine. După meci, toată lumea m-a felicitat, dar ăsta nu e decât începutul. Până acum am marcat 12 goluri la echipa naţională sub 17 ani şi visez la ziua în care voi marca şi pentru prima reprezentativă a României“, ne-a spus atacantul constănţenilor.

„La Steaua am fost înjurat ca la uşa cortului“

Născut la Mangalia, Alibec are mamă româncă şi tată de origine tătară. Tânărul a avut fluctuaţii în carieră. Pentru că toată lumea vedea în el un mare talent încă de la fragedă vârstă, Alibec a fost adus în Bucureşti la 15 ani, pentru a da probe la Steaua. În Bucureşti însă a avut parte de o experienţă traumatizantă. „Mi-a ajuns acea experienţă. Cei de-acolo s-au purtat foarte urât cu mine. Antrenorul Gigel Gheorghe îmi zicea că nu ştiu nici să alerg. Îmi pierdu

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum o ora
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

Statele UE sunt obligate să aplice mandatul de arestare emis de CPI împotriva premierului Netanyahu, spune Josep Borrell

Adevarul acum o ora
Şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a declarat sâmbătă că statele UE au obligaţia să pună în aplicare mandatele de arestare emise joi de Curtea Penală Internaţională (CPI) pe numele premierului israelian Benjamin Netanyahu, fostului ministru

Plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora

Mediafax acum o ora
USR depune plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora, în primul tur al alegerilor prezidenţialele. Potrivit reprezentanţilor partidului este vorba despre o persoană care ar fi votat de patru ori. Persoana acuzată este reprezentanta unui parti

R. Moldova: Premierul Recean îndeamnă cetăţenii români să voteze: “Să meargă neapărat” / Pe teritoriul Republicii Moldova sunt 59 de secţii de votare pentru alegerile prezidenţiale din România

News.ro acum o ora
Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, i-a îndemnat sâmbătă pe moldovenii care deţin şi cetăţenia română să voteze neapărat la alegerile prezidenţiale din România. „Vreau să invit toţi cetăţenii români din Republica Moldova să meargă neapărat s

Ucraina a pierdut peste 40% din regiunea Kursk, din cauza contraatacurilor Rusiei, spune un oficial militar de la Kiev

Libertatea acum o ora
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul ocupat în regiunea rusă Kursk în timpul incursiunii din august, din cauza contraatacurilor armatei lui Vladimir Putin, a declarat sâmbătă o sursă militară de la Kiev, potrivit ziarului The Guardian.

Mesajul lui Marcel Ciolacu, după DECESUL lui Gabriel Cotabiță: „Muzica lui ne-a încântat tinerețea”

Gandul acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a transmis un mesaj emoționant, după ce artistul Gabriel Cotabiță a încetat din viața la vârsta de 69 de ani. Anunțul trist a fost făcut de dirijorul Ionel Tudor, pe pagina sa de Facebook. Premierul Marcel Ciolacu a notat că

Atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar

Mediafax acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar. Aceasta va ţine 24 de ore. Greva va începe sâmbătă, la ora 21.00.

Prag depăşit. Peste 150.000 de români au votat în străinătate la alegerile prezidenţiale

Mediafax acum o ora
Peste 150.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Pragul a fost depăşit sâmbătă, în jurul orei 17.30. Dintre votanţi, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 2 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

Israelul a ucis cel puţin 120 de persoane în Gaza în ultimele 48 de ore

News.ro acum 3 ore
Atacurile israeliene din Fâşia Gaza au dus la moartea a cel puţin 120 de palestinieni în ultimele 48 de ore şi au afectat un spital de la periferia de nord a enclavei, rănind personalul medical şi deteriorând echipamente, au declarat sâmbătă surse m

Vremea

București
acum

sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/5°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

1°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-1°
sâm.

-5°/1°
dum.

-5°/2°
lun.

-0°/4°
mar.

0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°