In editia de astazi continuam sa va prezentam opiniile expertului imobiliar dr. Artur Silvestri despre modul in care este manipulata si mintita piata romaneasca Si, totusi, in modul cel mai bizar cu putinta, in loc sa pretinda un bilant util, macar prin aceea ca, pana la al treilea val (inevitabil si la noi, dar, evident, ceva mai intarziat), reactia romaneasca este de un propagandism desantat, care, daca se va generaliza, ne va aduce pierderi mai mari decat am fi avut in conditiuni firesti. Caci desi la doua targuri imobiliare recente a suflat vantul si chiar prin declaratiile facute cu jumatate de gura de vanzatori s-a aflat ca preturile "la nou" sunt cu aproape jumatate mai scazute decat cele de acum un an, isteria militanta se intensifica de la o zi la alta, luand forme ce frizeaza delirul, pe langa aceea ca sunt socialmente iresponsabile. Mobilizarea insasi este greu de imaginat, fiind, la drept vorbind, o expresie a disperarii celor care, pierzand bani in cantitati uriase, platesc acum nediscriminat, si probabil mult, cohorte de asa-zisi ziaristi si "formatori de opinie" pentru a stimula sustinerea investitiilor in pericol, prin aport de bani noi si cotizatie continua. In chip evident, principiul Caritasului (de fapt, al oricarui joc piramidal) este adus acum, dupa cativa ani de intensificare cu masura, pana la nivelul ultim, cand totul se judeca in etapa finala si nu exista decat "ori/ori". Imaginea intalnita pe Dambovita este, de aceea, de un suprarealism vecin cu pierderea mintii si va trebui sfaramata, daca a mai ramas, in ciuda lacomiei endemice, ceva neatins in aceasta tara, care a fost adusa la sapa de lemn de ideologismul vulgar al monstruoasei coalitii dintre hotia organizata si gornistii ei platiti ca o slugusoara marunta, dar harnica . "Exceptionalismul" romanesc contemporan, alcatuit din procente abisale de inconstienta si trufie de bulibasa