Iosif Visarionovici isi are si el angoasele sale. "Oare de ce - se intreaba el - am varsat atita singe degeaba?" Raspunsul e: "Am facut toate acestea pentru ca istoria are mereu nevoie de singe…". Farmecul vietii, dar si al istoriei consta in aceea ca viata, ca si istoria, nu are sens. Viata e o ingemanare de pulsiuni contradictorii, de haos si de ordine. De nastere si moarte. De inflorire si decadere. Aceste pulsiuni, care fac ca lumea sa mearga inainte chiar si atunci cind ea merge inapoi, sint concentrate in orice nucleu, in orice atom. Ele se manifesta atit la nivelului partilor cit si al intregului organism social, dar si uman. A crede in obiectivitatea istoriei constituie o nebunie. Viata seamana cu un cazan in fierbere in care se produc mutatii in orice clipa. Istoria consemneaza doar procesul in aparenta logic al acestor framintari. Ochii istoricului se opresc asupra punctelor in care temperatura ce anima societatea atinge cote neobisnuite. Istoricul priveste lumea de la distanta, in timp. Calauzit de ratiune, el incearca sa lase de o parte evenimentele nesemnificative, pentru a se concentra asupra celor ce par semnificative. El e un colectionar de crisalide incrustate in magma timpului sedimentat in memoria colectiva. Fascinat de evenimente, istoricul se transforma in romancier sau in poet. Nu-i lipseste, desigur, latura vizionara. Chiar consemnind la rece faptele, el se lasa atras de abisul lor. Cronologia nu-l salveaza de la un anumit patos. Cit priveste interpretarea, el nu poate ocoli subiectivitatea ce-l anima in acel moment. Istoria e un ierbar ce aduna intre paginile sale ingalbenite evenimente, date si personaje ajunse in stadiul de relicve. E o colectie de simboluri si metafore ale caror sensuri se tocesc si se reimprospateaza in functie de lumina pe care timpul prezent o arunca asupra trecutului mai mult sau mai putin indepartat. In acelasi timp, i