Profesorii nu ştiu câţi bani vor duce acasă luna viitoare, dar spun că nu şi-au făcut iluzii în privinţa majorării salariale de 50% decisă de Parlament. În timp ce liderii sindicali din Educaţie afirmă că profesorii vor intra luni, 3 noiembrie, în grevă generală, cadrele didactice spun că se mai gândesc. Galina Mocanu este profesoară de matematică la Grupul Şcolar Energetic din Bucureşti. Ea ştie exact câţi bani va duce acasă pe 10 noiembrie, în ziua de leafă.
„După 12 ani de vechime eu primesc aproximativ 1.300 lei net. Noi suntem conştienţi că nu vom primi niciodată majorări salariale de 50% şi că suntem manipulaţi”, a spus profesoara de matematică.
Cadrele didactice din instituţia şcolară, afiliate la două federaţii sindicale: Federaţia Educaţiei Naţionale şi Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, nu au luat încă o decizie în privinţa participării la grevă. Ei sunt de părere că aceasta nu este o soluţie deoarece, în caz că încetează lucrul, nu mai primesc nici măcar salariile mici pe care le au şi pe deasupra sunt obligaţi să recupereze orele pierdute. „Ce ne deranjează e faptul că se încalcă o lege aprobată”, explică Luminiţa Brăilescu, profesoară de chimie.
Ea a adăugat că nu ştie câţi bani va avea pe fluturaşul de salariu, dar se aşteaptă ca după 10 noiembrie când se vor încasa salariile pe octombrie să primească doar cu 9% mai mult decât în luna precedentă.
„Majorarea de 50%, o mare prostie”
Vasile Dilimoţ, profesor de matematică la Colegiul Naţional Gheorghe Şincai din Capitală, susţine că era mai indicată o lege a salarizării în învăţământ. „E o mare prostie să măreşti salariile cu 50%. Trebuia să ne dea câte 1.000 de lei şi era suficient. Procentele nu sunt bune de nimic”, a opinat el.
Doina Popescu, liderul de sindicat, susţine că: „Greva generală nu poate fi d