În sfârşit, o temă reală de campanie. Majorarea salariilor profesorilor cu 50 la sută, pro şi contra. PSD, PD-L, PRM - pro, PNL - contra. Când totul părea compromis de un populism unanim, din care nu puteai face diferenţa decât la nivel de retorică, oricum plictisitoare, avem, iată, două tabere ce se bat pe o chestiune care chiar reprezintă o miză pentru întreaga societate. Pentru că numai în aparenţă e vorba doar de profesori. În realitate, Legea „50%“, cum va rămâne, probabil, în istorie, ne priveşte pe toţi şi ne provoacă să gândim în termeni care depăşesc aritmetica simplă a bugetului public. E drept că în confruntarea cotidiană politicienii tind să simplifice lucrurile, reducându-le la falsa dilemă a resurselor efective. Cum a făcut-o recent chiar Theodor Stolojan, un om de la care te aşteptai la mai multă rigoare, care a pus în balanţă merele cu perele şi i-a ieşit pe gură un argument de-a dreptul ridicol. Spunea Domnia sa că numai cele nu ştiu câte sute de milioane de euro alocate de guvern primarilor PSD şi PNL în această toamnă ar fi acoperit majorarea salariilor profesorilor pe următoarele trei luni. Cu alte cuvinte, sugerează Stolojan, guvernul spune că nu are bani, dar, de fapt, îi cheltuieşte aiurea. Ceea ce poate fi în multe situaţii adevărat, dar exemplul oferit de liderul PD-L e de-a dreptul prostesc. Banii pentru primării nu se alocă pentru că aşa vrea guvernul sau partidul lui Tăriceanu, ci pentru că aşa spune legea, şi asta se întâmplă în fiecare an. Şi aceşti bani n-au nici o legătură cu ceea ce poate să facă sau nu un guvern cu banii publici. Faptul că alocarea s-a făcut pe criterii politice e,

într-adevăr, o problemă gravă, dar asta nu înseamnă că ea n-ar fi trebuit să se facă pur şi simplu. Acuzele de acest fel au darul de a introduce confuzii şi de a intoxica dezbaterea publică, dar nu şi de a-i diminua importanţa. Iar ceea ce e importan