Cinci ore, atât s-au ţigănit ieri consilierii generali până au aprobat peste 30 de proiecte de hotărâre. De la subvenţii pentru RADET la taxa pentru apa uzată, de la alegerea Comisiei pentru Urbanism la PUZ-uri.
Replicile de clasa a II-a n-au lipsit nici de data asta, pe genul tu eşti mai inteligent şi mai frumos ca mine, tu eşti mai slab şi mai dotat. A, pentru că timp a fost berechet, a poposit la un moment dat şi un hoţ, dornic de un laptop nou.
Nimic nu seamănă cu spectacolul penibil oferit de consilierii generali la fiecare şedinţă de consiliu. Ieri, aleşii locali au stat cinci ore şi s-au ciondănit pe înfiinţarea unor comisii, pe împărţirea banilor, pe lucrări edilitare, ajungându-se la stupida situaţie de a propune primarului general, Sorin Oprescu, ca membrii Comisiei de repartizare a caselor pentru cei din Centrul Istoric să fie aceiaşi cu cei care dau case pentru persoanele din imobilele ce vor fi consolidate. Mai exact, două comisii denumite diferit, dar cu aceiaşi membri. Dar să le luăm pe rând.
CUM SE BAT CĂMPII
După ce n-au fost de acord cu atribuirea post mortem a titlului de Cetăţean de onoare lui Grigore Antipa, au trecut la interpelări, la vorbit de dragul microfonului probabil. Consilierii au simţit, aşa brusc, nevoia de a-i aminti lui Oprescu despre problemele Capitalei, de parcă n-ar fi arhicunoscute. Aşa că s-au bătut câmpii pe tema câinilor vagabonzi, a spaţiilor verzi, a locuinţelor, a lucrărilor edilitare, fără a se ajunge la vreo concluzie, doar e campanie electorală. După trei ore de tam-tam, s-a trecut şi la rectificarea de buget. Şi aici a fost un amendament: s-au luat bani de la ARCUB şi de la Circul de Stat şi s-au dat pentru tichetele cadou destinate funcţionarilor publici. În plus, au fost alocaţi suplimentar aproximativ 216 milioane de lei pentru modernizarea străzilor, 45 de milioane ca sub