Magistrală! Aşa poate fi caracterizată cel mai bine prestaţia Universităţii Craiova din meciul de la Mediaş. Am marcat rapid, am dominat şi probabil că, dacă am mai fi jucat încă trei zile, tot nu am fi scăpat victoria din mână. Cu toţi jucătorii în formă maximă, Ştiinţa este greu de înfrânt, iar dacă vom învinge pe CS Otopeni şi Gloria Buzău, nu vom mai avea nici o scuză în cazul unui eşec în meciurile cu Rapid şi Steaua. Despre echipa din Bănie se ştie că este o trupă de moral. Craiovenii pot să câştige meciuri pe bandă rulantă, atunci când atmosfera este bună, dar pot să o ţină şi din nereuşită în nereuşită, în momentul în care intră pe un traseu nefast.
Pe lângă toate meritele şi laudele pe care alb-albaştrii le-au primit după această etapă, ar trebui totuşi menţionată şi o critică mică, vizând egoismul exagerat din unele faze ofensive, pe care am putut să-l observăm pe toată durata partidei. Acesta nu este tocmai normal, dar dacă stăm să ne gândim că totuşi echipa este formată din tineri şi că fiecare dintre ei este dornic de afirmare şi de o atingere cât mai rapidă a punctului maxim din cariera unui fotbalist, atunci egoismul pare justificat. Situaţia nu stă totuşi chiar aşa de bine. Pentru că este posibil, şi aici nu vreau să par că îi cobesc Ştiinţei, să existe meciuri în care mingea să nu vrea să intre în poartă. Iar dacă jocul este foarte bun şi golul nu vine, încep să apară frustrările şi precipitările.
În meciul cu Gaz Metan mingea a intrat rapid în poartă, iar oltenii au avut timp atât de spectacol, cât şi de ratări. Nu este însă normal ca, într-o fază în care Wobay e liber, Costea să aleagă să tragă la poartă. De asemenea, nu este corect ca o lovitură liberă, ce putea prezenta pericol pentru portarul Pop în cazul unei centrări în careu, să fie tratată superficial de leonezul Ştiinţei. Poate că, dacă Napoli ar lucra un pic la partea altruistă a
