- Politic - nr. 200 / 30 Octombrie, 2008 Daca premierul C.P.Tariceanu nu va aplica Legea de majorare a salariilor din invatamant cu 50 la suta, asa cum a decis Parlamentul Romaniei, dascalii sunt decisi ca de luni, 3 noiembrie, sa declanseze greva generala, dat fiind faptul ca, dupa cum spun liderii mureseni ai sindicatului "Spiru Haret", deja s-au strans semnaturile necesare pentru un asemenea demers. De altfel, solidari cu sindicalistii din invatamant sunt si cei din alte sectoare bugetare, cea mai buna dovada fiind aceea ca, de pilda, la Targu-Mures, liderii de sindicat din Sanatate, din Administratie si alte sectoare s-au declarat, ieri, solidari cu dascalii romani, cu atat mai mult cu cat banii necesari majorarii salariilor profesorilor nu sunt luati din alte sectoare, pentru ca cei 6 la suta din PIB, repartizati Educatiei in acest an, n-au fost cheltuiti decat in proportie de 2 la suta, ceea ce inseamna ca sunt resurse pentru plata salariilor majorate ale dascalilor. Cel mai mult i-a deranjat pe sindicalisti afirmatia premierului care sustine ca "Trebuie sa oprim aceasta lege nedreapta", dat fiind faptul ca un asemenea rationament ar da dreptul fiecarui cetatean, care are impresia ca o lege e buna sau nu, sa o interpreteze dupa bunul plac si sa actioneze in consecinta. Mai mult, premierul, in demersurile sale de a stopa aplicarea Legii de majorare a salariilor din invatamant, a apelat la sentimentele parintilor si copiilor, care, vorba vine, au fost chemati sa-si exprime un punct de vedere cu privire la justetea majorarii salariilor dascalilor. Pe de alta parte, liderii de sindicali mureseni, reprezentand sanatatea, invatamantul, etc., sustin ca este timpul ca si Romania sa iasa din marasmul ignorarii legilor, pentru ca altfel vom continua sa credem ca o lege este valabila doar trei zile, cum se intampla in urma cu 20 de ani, inducand in randurile cetate