De cîte ori apare un film românesc, în cinematografe există reflexul de a face trei paşi înapoi, de a scuipa şi de a face o mică rugăciune care să înbuneze spiritele rele responsabile (nu în exclusivitate) de frustrările spectatorilor. După, cel puţin, decentul şi firescul Boogie, toamna cinematografică a adus nişte monstruozităţi, pe nume Dincolo în America şi Dragoste pierdută, bătăi de joc despre care nu mai merită scrisă nici o vorbă. Iar după ultima subproducţie, Logodnicii din America, nimic bun nu era de aşteptat din partea regizorului Nicolae Mărgineanu şi al său Schimb valutar. Cu o poveste generoasă, după o idee a lui Cătălin Cocriş, cu un scenariu scris de Tudor Voican (cei doi scriseseră Binecuvîntată fii, închisoare) şi cu o regie simplistă şi fără stridenţe abominabile, filmul lui Mărgineanu nu rămîne decît o producţie mediocră, ce ar fi putut avea ceva de arătat prin anii ’90. Convenţii uzate şi inadecvări de ton Emil (Cosmin Seleşi), un şomer din provincie, vine singur la Bucureşti pentru rezolvarea actelor de emigrare în Australia pentru întreaga familie. Toată averea îi este suflată de un amabil şi voluntar cetăţean (Andi Vasluianu), printr-un schimb valutar avantajos. Ajutat de o prostituată cu suflet şi cu carte din Moldova de peste Prut (Aliona Munteanu), prădatul, devenit acum prădător, va reuşi să-şi vadă visele împlinite. Sutele de păţanii cu inocenţi lacomi, lăsaţi cu ochii în soare şi cu buzunarele goale de către şmecheri la costum, au anihilat orice umbră de imprevizibil, încă de la sfîrşitul anilor ’90. Însă ceea ce ar fi putut să devină piesa de rezistenţă a filmului, şi anume transformarea hidoasă a naivului omuleţ într-o fiară a tranziţiei, nu este decît un construct plin de previzibil şi convenţional, de la figura mîhnită a grevistului provincial legat în lanţuri pînă la gesturile meschine de mafiot dîmboviţean. Degradarea umană