S-a stins "viaţa falnicei Veneţii"?, cum proclama dezabuzat Eminescu, din care tot îmi place să citez, am făcut-o de atâtea ori...
S-a stins ea, suntem noi pe cale de a ne stinge? Nimic nu e sigur. Nu mă număr printre cei grăbiţi să se lamenteze că trăim un ev al decadenţei; toate evurile s-au lamentat pe tema acestui clasic loc comun - dar, ca tot omul, am momente când înclinat sunt să spun că nu mai e ce-a fost odată. Câţiva mari scriitori francezi, ce, cu insistenţă, au revenit în cuprinsul celor peste patru sute de Scrisori din Paris şi le-au orientat, le-au iluminat cu prezenţa lor: Proust, Gide, Bernanos...
Regăsesc numele lor, ale altora, într-un proaspăt volum de memorialistică literară şi, în sensul bun, mondenă, pentru prima oară tipărit sau integral tipărit - Maurice Martin du Gard, vărul mai tânăr al lui Roger - sub titlul: Les mémorables, prefaţă de François Nourissier (Gallimard, 1999). Vărul cel mare şi celebru, laureat al premiului Nobel pentru puternicul roman Les Thibault, îl tot îndemnase, pe autor, fondator al revistei Les Nouvelles littéraires în 1922, decedat în 1970, să-şi scrie amintirile şi să se dedice artei portretului, în care cu adevărat excelează. Zis şi făcut, pisălogeala vărului mai harnic s-a dovedit a fi plină de urmări, învingând lenea de om monden, mai deprins cu saloanele decât cu scrisul trudnic, a vărului fascinat de viaţa literară, de contemporanii săi - şi cum ar fi putut să nu fie.
Ne cam transmite şi nouă - fascinaţia, deşi mai ştim şi noi câte ceva despre strălucitoarea epocă (1918-1945, pentru că este vorba de primul tom al memoriilor) şi despre ai ei, încă legendari, protagonişti...
... Ştim şi nu ştim, cum se întâmplă cu ştiutul, cu astfel considerat ştiutul: totdeauna lacunar. Maurice, vărul mai mic, are ochiul vivace şi este mai nostim, mai dat dracului, decât văr
