Duminica, te strînge blînd la pieptul

Lui plin de fulgi, îmbrăţişînd-te de-a dreptul,

Îngerul Mare, c-o tăbliţă-nscrisă

Cu cele mai frumoase şi vechi vise

Ce ţi se-ndeplinesc, trăite-aievea,

Din zori de ziuă, cînd începe veghea...

Femeia ta frumoasă te aşteaptă

Să-i speli în ceaiuri verzi făptura coaptă,

Fără ruşine, -ntîrzîind pe-alocuri,

În gălăgii suave şi în jocuri

Cu stropi grei de cleştar, oh, printre bile

Pline de muzici tandre şi fragile...

şi s-o hrăneşti cu fructe moi, rotunde,

Pe care ea într-însa le ascunde,

Mai speriindu-se, mai a plăcere,

Mai a durere şi-a îngenunchiere...

Să-i mîngîi cu nuiele carnea albă,

Legîndu-i ochii, ca să fie oarbă,

Cu o eşarfă, sufletul să-ţi soarbă...

şi s-o ridici în ceruri, caldă rugăciune,

În laude ce-abia le mai poţi spune,

Îmbrobonată-n rouă, clipocind în spume... Duminica, te strînge blînd la pieptul

Lui plin de fulgi, îmbrăţişînd-te de-a dreptul,

Îngerul Mare, c-o tăbliţă-nscrisă

Cu cele mai frumoase şi vechi vise

Ce ţi se-ndeplinesc, trăite-aievea,

Din zori de ziuă, cînd începe veghea...

Femeia ta frumoasă te aşteaptă

Să-i speli în ceaiuri verzi făptura coaptă,

Fără ruşine, -ntîrzîind pe-alocuri,

În gălăgii suave şi în jocuri

Cu stropi grei de cleştar, oh, printre bile

Pline de muzici tandre şi fragile...

şi s-o hrăneşti cu fructe moi, rotunde,

Pe care ea într-însa le ascunde,

Mai speriindu-se, mai a plăcere,

Mai a durere şi-a îngenunchiere...

Să-i mîngîi cu nuiele carnea albă,

Legîndu-i ochii, ca să fie oarbă,

Cu o eşarfă, sufletul să-ţi soarbă...

şi s-o ridici în ceruri, caldă rugăciune,

În laude ce-abia le mai poţi spune,

Îmbro