Cititorii rubricii noastre trebuie sa stie ca acela care semneaza randurile de fata a fost el insusi, ani la rand, un fumator inrait. Asa se explica, probabil, insistenta de a vorbi, post festum, despre ticalosul narav.
Oricum, singura consolare pe care ti-o aduce aceasta periculoasa anamneza cu pretentii curative consta in aceea ca, desi nu te vindeca pe deplin, cuvantul are capacitatea de a te indeparta, macar putin, de la actiune. Dar acest joc cu focul are toate sansele sa produca si un efect pervers, absolut nescontat: dupa cum placerea, prin bizare substitutii si transferuri fantasmatice, se poate satisface exclusiv in imaginatie, tot astfel, gandindu-te intruna doar la fumat, ajungi sa te multumesti cu atat si uiti sa mai pui tigara in gura. In plus, se intampla uneori, in cazurile cu adevarat speciale, ca amintirea viciului devine autosuficienta, anuland treptat orice fel de intentie recidivista. Prin urmare, nu e nevoie intotdeauna sa treci imediat la fapta. E aici o intreaga filozofie a contemplatiei, pe care au experimentat-o numerosi artisti si scriitori celebri.
Sa dau acum un exemplu concret, din viata asa-zis "reala". Unul dintre profesorii de prestigiu ai universitatii iesene, actualmente pensionar, mi-a marturisit odata ca cea mai fertila trauma din existenta domniei sale s-a produs in momentul fatal al renuntarii la tigara: din acea clipa a inceput infernul, lupta necontenita cu ispita, cu diavolul, care a declansat insa si o serie de obscure resorturi creatoare, prin convertirea spectaculoasa a energiilor negative si a celorlalte reziduuri afective. Cu cartile pe masa, l-am crezut pe cuvant, n-am avut de ales. Dar, dupa ce i-am urmat pilda, m-am convins ca nu e suficient sa te lasi de fumat ca sa ajungi savant. Ori scriitor.
Oricum, daca va ganditi putin la posibilele raporturi dintre fumat si literatura, veti observa, fa
