Kremlinul încearcă să restabilească ordinea în republica majoritar musulamnă
Preşedintele rus Dmitri Medvedev l-a destituit pe Murat Ziazikov, liderul Inguşetiei, republică situată în Cauzazul rus, instabilă din punct de vedere politic, decizia fiind salutată de apărătorii drepturilor omului care aşteaptă de la succesorul acestuia stoparea violenţelor. În locul lui Ziazikov, Medvedev l-a numit, interimar, pe şeful adjunct al Statului Major al regiunii militare Ural şi Volga, Iunus-Bek Evkurov, a anunţat serviciul de presă al Kremlinului, citat de Mediafax. Regiunea majoritar musulmană şi învecinată Ceceniei suferă de pe urma unei recrudescenţe a violenţelor, cu schimburi de focuri aproape zilnice, ambuscade şi explozii, iar Kremlinul doreşte să evite o repetare a conflictului separatist din Cecenia, aminteşte Reuters. Evkurov a comandat trupele ruseşti care au preluat controlul aeroportului din Priştina, în Kosovo, în 1999, înainte de trupele NATO, o operaţiune care a enervat Washingtonul şi i-a adus laude soldatului de carieră în Rusia. Mai mult, Evkurov este inguş, are 45 de ani şi a condus operaţiunile împotriva rebelilor ceceni, fiind decorat cu cea mai înaltă distincţie rusă, Erou al Rusiei. “Din ce am auzit este un tip dur, foarte dur. Este o persoană energică, este tânăr şi de vreme ce va avea mână liberă din partea Moscovei, mă aştept să reinstaureze ordinea acolo” a explicat Alexei Malaşenko, analist la grupul de analiză Carnegie Moscow Center. “Această decizie oferă şansa de a pune capăt violenţelor din Inguşetia care au fost legate în ultimele luni de numele Ziazikov”, a apreciat un specialist în regiunea Caucazului al organizaţiei neguvernamentale ruse Memorial, Aleksandr Cerkasov. Potrivit acestuia, operaţiunea “antiteroristă” demarată de Ziazikov de la preluarea puterii în 2002, a ridicat o parte a populaţiei împotriva forţelor de ordine. În u