Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vin banii pentru crescătorii de animale

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 31 octombrie 2008 ·

Crescătorii de animale din judeţul Olt care au solicitat anul acesta subvenţia europeană pentru bovine, ovine şi caprine îşi vor primi banii în curând.

Potrivit datelor centralizate de Agenţia de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură (APIA) Olt, anul acesta, peste 75.000 de crescători de animale au solicitat subvenţii. Aceia dintre ei care vor fi declaraţi eligibili vor primi banii europeni aferenţi sectorului zootehnic până la sfârşitul anului. Crescătorii de animale vor primi banii în două etape. Prin HG nr. 1230/2008 au fost aprobate cuantumurile plăţilor naţionale directe complementare în sectorul zootehnic pentru anul în curs. Au fost stabilite astfel sumele de care vor beneficia fermierii în primă fază. Potrivit hotărârii, se acordă 350 de lei/ cap de bovină şi 25 de lei/ cap de oaie sau capră.

Bani pentru 10.583 de bovine

Anul acesta au fost depuse solicitări pentru 17.378 de capete de bovine, iar alţi 256 de fermieri au solicitat la APIA subvenţia pentru ovine şi caprine. În prezent, a fost verificată în Registrul Naţional al Exploataţiilor situaţia bovinelor din judeţ pentru care a fost solicitat sprijinul. „Din cele 17.378 de bovine pentru care a fost cerută subvenţia, 10.583 de capete au fost verificate şi trimise spre plată, urmând ca în scurt timp să fie emise deciziile, iar banii să fie viraţi în conturile beneficiarilor“, a declarat purtătoarea de cuvânt a APIA Olt, Coina Grecea.

Termene

Crescătorii de ovine, caprine şi bovine vor primi în curând banii de la UE. Până la sfârşitul anului, fermierii care au solicitat subvenţia pentru sectorul zootehnic vor primi banii aferenţi primei tranşe. La finalizarea verificărilor la nivel naţional a tuturor animalelor declarate în cererile de sprijin va mai fi acordată a doua tranşă. Banii vor ajunge la solicitanţi, cel mai probabil, în ianuarie 2009. Anul trecu

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România a intrat în la Schengen. Sorin Grindeanu explică ce se va întâmpla cu transportatorii, pe calea rutieră și ferată, din 1 ianuarie 2025

Libertatea acum 2 ore
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a explicat, joi, ce se va întâmpla cu transportatorii rutieri, cu circulația trenurilor și la vamă, din 1 ianuarie 2025, atunci când România va adera pe deplin la spațiul Schengen.

Cinci militari români au fost răniţi în poligonul Goranu

Mediafax acum 26 minute
Cinci militari români au fost răniţi în poligonul Goranu din judeţul Vâlcea. Incidentul a avut loc joi. Cei cinci confecţionau dispozitive de aprindere pirotehnică cu exploziv real.

BREAKING | Elena Udrea rămâne în închisoare

Wall-Street.ro acum 46 minute
Magistrații au decis respingerea cererii de eliberare a Elenei Udrea din închisoare, ea ispășind o pedeapsă de 6 ani de închisoare. Știre în actualizare Înalta Curte de Casație și Justiție era așteptată să se pronunțe astăzi cu privire la revizuirea

Cod galben de vânt puternic şi zăpadă viscolită în mai multe zone din țară. HARTA zonelor afectate

HotNews acum 3 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, joi, mai multe atenţionări Cod galben de intensificări ale vântului şi zăpadă viscolită. Mai multe zone din Moldova, Dobrogea, Oltenia, Transilvania şi Muntenia sunt vizate de alerta transmisă de speci

MedLife inaugurează Spitalul Medici’s la Timişoara cu o investiţie de peste 25 milioane de euro: „Probabil, este cel mai modern spital privat din România”

News.ro acum 40 minute
MedLife, cea mai mare reţea de servicii medicale private din România, anunţă deschiderea oficială a Spitalului Medici’s, o unitate multidisciplinară ce aduce medicina privată la un nou nivel de performanţă. Cu o investiţie impresionantă de peste 25

(P) Kaizen Gaming: În prima linie a acțiunii din fotbal, prin parteneriatul recent cu UEFA Europa League și UEFA Conference League

Cancan acum 2 ore
Sponsorul oficial al UEFA Europa League și UEFA Conference League sărbătorește noul început al fotbalului european! UEFA Europa League și UEFA Conference League sunt în plină desfășurare și câteva meciuri fantastice deja au avut loc, acțiunea deveni

VIDEO În aprilie 2023, Călin Georgescu numea spațiul Schengen „temnița cea mai temătoare” și „o scenă unde toți sunt spălați pe creier”

HotNews acum 2 ore
Călin Georgescu spunea, în 2023, că România nu a intrat în Schengen „datorită oamenilor liberi din această țară”: „Pentru mine este o onoare că nu am intrat în Schengen”. „Intrarea în Schengen înseamnă să fii pe o scenă unde toți sunt spălați pe cr

ULTIMA ORĂ Decizie definitivă pentru Elena Udrea! Curtea Supremă a dat verdictul în urma cererii de eliberare în dosarul „Gala Bute”

Gazeta Sporturilor acum 32 minute
Veste proastă pentru Elena Udrea (50 de ani). Curtea Supremă a respins cererea de revizuire a condamnării în dosarul „Gala Bute”. Așadar, aceasta rămâne în închisoare în urma deciziei Instanței Supreme. minuta

Cine este câștigătorul marelui premiu la Loto 6/49. Norocosul a mai obținut în trecut inclusiv o mașină

HotNews acum 3 ore
Marele premiu pus în joc la Loto 6/49 a fost câștigat duminică, 8 decembrie, de către un bărbat de 46 de ani, din Iași, care este instalator, conform Loteriei Române. Biletul cu care Visarion-Virgil Cordunianu a reușit să câștige peste 325.000 de e

Reacțiile politicienilor români după aderarea la spațiul Schengen terestru: „Un gest de dreptate”

HotNews acum 2 ore
Mai mulți politicieni au reacționat, joi, și au salutat aderarea deplină a României la spațiul Schengen ca „un gest de dreptate” și „o decizie meritată” „România a îndeplinit condițiile tehnice de 12 ani să intre în Schengen! Votul de azi e un gest

Vremea

București
acum

joi

2°/8°
vin.

0°/5°
sâm.

-1°/4°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

-0°/3°
vin.

-4°/1°
sâm.

-4°/2°
dum.

-0°/5°
Constanta
acum

joi

3°/6°
vin.

1°/4°
sâm.

0°/7°
dum.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/4°
Timisoara
acum

joi

-0°/4°
vin.

1°/5°
sâm.

0°/3°
dum.

2°/6°