In ce ţară trăim? Mijeşte întrebarea. Mişună.De-a lungul vremii, au fost mai multe ipoteze. ţara lu' Papură Vodă. ţara lu' Sinecură asigurată. Acum, însă, trăim în ţara lui Gutză. Nu ne-a fost lesne să găsim acest personaj emblematic. Dar, pînă la urmă, iată, am izbîndit şi l-am găsit. El a venit din negurile poporului român, împreună cu soţia sa, faimoasa nicoleta gutză. Sînt sigur că aţi auzit de ea. Trăim, doar, într-o naţie de gurişti. Ei se oglindesc în noi. Dacă noi nu am fi aşa, nici ei nu ar exista. Ei sînt prelungirea noastră. Au apărut de acolo, din ceaţa deasă de la talpa ţării. Cîntă şi ei o muzică a sărăciei, a lumpenului, a bezemticului. Ceva cu bani, ceva cu duşmani. Ceva cu noroc, s-am noroc. Ceva cu o filosofie de viaţă care ar putea fi a unor nevertebrate. Şi nişte versuri, de pildă, pe care mi le-a relatat, după un "bairam", un coleg: "Oh, beemve, beemve, beemve/ Rugini-ţi-ar tablele!" Şi BMW se supune imprecaţiei strămoşeşti. Sau: "M-am născut cu stea în frunte/ S-am noroc şi maşini multe". Sau, iată, "prelucrare" după folclorul românesc: "Lilioară, trandafir/ Omu-n viaţă-i musafir". În fond, maneaua este corespondentul vizualului derizoriu care ni se serveşte la televizor, făcîndu-l pe acesta din urmă să merite cu prisosinţă apelativul de tembelizor. Este chiar complementul detestabil al derizoriului imaginilor care însoţesc serile noastre acasă. Ce e maneaua? Un lung prilej pentru durere? Nu, nici măcar asta nu ştim. Ştim doar că e o muzică tristă chiar şi atunci cînd e veselă - şi că ne-a demonstrat că acest paradox e perfect posibil. Ce spun mane­lele? Care e felul de viaţă al maneliştilor? Care sînt ascultătorii de manele şi de unde se recrutează ei? Astea sînt întrebări bune pentru un sociolog. Mie mi se întoarce stomacul pe dos de ori cîte ori îmi închipui că "omul modern" cade într-un asemenea butoi cu neştire. Iarăşi, am citit undeva, bun