Multa lume este prost impresionata de limbajul vulgar folosit pe scena in piesele contemporane. Unii mai considera inca teatrul ca pe o institutie chemata sa cultive vorbirea aleasa si purtarea eleganta. Altii pretind ca aud destule murdarii pe strada si nu vor sa le mai auda si la teatru. Ne amintim de cei care respingeau cinematograful neorealist, precum si piese localizate in medii defavorizate, pe motiv ca exista suficienta mizerie in viata reala ca s-o mai vada si pe scena. Ei vor de la teatru, drept compensatie, o oaza de lux, calm si voluptate, populata de oameni, cum se spunea candva, "gentili". In fine, sunt si unii pe care cuvintele tari nu-i sperie, dar ii plictisesc. Situatia este cu atat mai paradoxala cu cat mass-media este atent monitorizata, ca nu cumva sa treaca pe post vreun cuvant cat de cat grosier. Jurnalele de actualitati au ajuns, dupa modelul anglo-saxon, o succesiune de bip-uri. In schimb, la teatru auzim tot ce in dictionar nu gasim.

Chestiunea merita tratata in mod nuantat. Se stie ca teatrul lui Shake-speare este plin de expresii fara perdea si de aluzii obscene, dintre cele mai stravezii. Moravurile schimbandu-se, in epoca victoriana textele pieselor sale au fost expurgate de orice replica jenanta de catre editorul Bowdler, de unde a ramas expresia batjocoritoare "a bowdleriza". Goethe nu practica licentiozitatea, dar o aprecia la altii. Ii citeste cu placere lui Eckermann o piesa in manuscris de Kilian, amuzandu-se copios, dar admite ca aceasta nu poate fi tiparita. Cu alta ocazie, ii povesteste despre efectul pe care-l are, intr-o conversatie aleasa, un cuvant grosolan, bine plasat. Un mare dramaturg (Moliere, de pilda), spune Goethe, domina moravurile epocii sale, in timp ce autorii de serie (Iffland, Kotzebue) se lasa dominati de ele. in principiu, limbajul vulgar se legitimeaza de la realism. Personajele moderne trebuie sa