Mesajul a fost trimis. Multumesc!

A treia zi de creşteri la Bursa de la Bucureşti

Publicat in Adevarul, vineri 31 octombrie 2008 ·

Indicii reprezentativi au mai recuperat ieri o parte din pierderi. Pe un rulaj de 20 milioane lei, acţiunile de la BVB au câştigat, în medie, 2,4%, susţinute de creşterile înregistrate pe pieţele externe de capital. Creşterile au continuat la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), a treia şedinţă de tranzacţionare consecutiv. Specialiştii din piaţa de capital spun că evoluţia a fost antrenată de aprecierile de pe bursele externe. „Am asistat la o şedinţă cu volume de tranzacţionare destul de mari. BVB a fost influenţată de creşterile de pe pieţele externe“, spune Bogdan Milea, director adjunct Carpatica Invest.

Sectorul energetic a crescut cu 2,59%

Cele mai semnificative aprecieri au fost înregistrate în sectorul energetic, unde cei zece emitenţi listaţi au câştigat, în medie, 2,59%. „Atât la Bucureşti, cât şi pe pieţele externe, cel mai bine au evoluat acţiunile din segmentele financiar şi energetic.

Rămânem la mână burselor din afară, iar atunci când va avea loc o corecţie, pierderile pe care le vom înregistra vor fi mai mari comparativ cu acestea“, adaugă Milea. La categoria blue chips, cele mai lichide acţiuni de la BVB s-au apreciat, în medie, cu 1,62%, în timp ce piaţa a crescut cu 2,4%.

În şedinţa de ieri, investitorii au tranzacţionat titluri în valoare de 20,2 milioane lei (5,5 milioane euro). Cel mai ridicat rulaj din piaţă, de 4,5 milioane lei, a revenit transferurilor cu acţiuni Petrom (SNP). La finalul zilei, un titlu SNP era cotat cu 0,1670 lei, cu 0,6% sub referinţa stabilită în ziua precedentă.

Pe locul al doilea în topul lichidităţii au urcat acţiunile SIF Transilvania (SIF3), cu un rulaj de 2,9 milioane lei. Ultima tranzacţie cu acţiuni SIF3 a fost perfectată la preţul de 0,2680 lei/tiltu, în scădere cu 1,47% faţă de ziua precedentă. Practic, titlurile SIF Transilvania au fost singure

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum 3 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Un bărbat a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino din București și a pierdut unul dintre ele pe stradă, în timp ce fugea

Libertatea acum 28 minute
Bărbatul a sărit gardul de la Spitalul Cantacuzino din București și a furat trei picioare amputate, dintre care unul a fost găsit, ulterior, pe stradă, de un medic. Incidentul a avut loc, vineri, 10 ianuarie, dar poliția a fost anunțată trei zile ma

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 3 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Ilie Bolojan, despre criticii lui Iohannis din PNL: „E foarte simplu când cineva e la final de carieră să te apuci să dai în el”

Adevarul acum 40 minute
Ilie Bolojan a afirmat că, de-a lungul anilor, Klaus Iohannis a mai avut critici în interiorul PNL, dar președintele liberalilor subliniază că aceia care l-au criticat atunci nu sunt cei care îl critică acum.

Zelenski anunță că a discutat cu Macron despre trimiterea de militari străini în Ucraina

Ziare.com acum 43 minute
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski a anunțat luni, 13 ianuarie 2025, că a discutat cu omologul său francez, Emmanuel Macron, despre susţinerea Ucrainei şi despre o eventuală ”desfăşurare de continente” militare străine în Ucraina, o idee evo

Video Care băutură îți pătează mai mult dinții: cola, ceaiul, cafeaua sau vinul roșu. Rezultatele neașteptate ale experimentului

Adevarul acum 3 ore
Un dentist a făcut un experiment pentru a afla care dintre cele patru băuturi, ceaiul, cafeaua, cola și vinul roșu, pătează cel mai mult dinții. Acesta a susținut că a fost „șocat” de rezultate.

Nominalizările la Oscar, amânate pentru a doua oară din cauza incendiilor

Mediafax acum 3 ore
Nominalizările pentru cele mai înalte distincţii ale industriei cinematografice vor fi anunţate pe 23 ianuarie. Iniţial, fuseseră stabilite pentru 17 ianuarie şi apoi amânate pentru 19 ianuarie. „Din cauza incendiilor încă active din zona Los Angele

Marcel Ciolacu propune un proiect de reorganizare teritorială

Ziua Constanta acum 9 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiec

Biden susţine ultimul discurs de politică externă al mandatului său

Mediafax acum 3 ore
Discursul va evidenţia „eforturile administraţiei sale de a consolida poziţia Americii şi de a conduce lumea", conform declaraţiei oficiale. Se aşteaptă ca Biden să abordeze conflictul din Orientul Mijlociu, inclusiv eforturile sale de mediere pentr

Luminiţa Odobescu, fost consilier al lui Klaus Iohannis şi fost ministru de Externe, este noul consilier al lui Marcel Ciolacu

Adevarul acum 2 ore
Potrivit deciziei publicate în Monitorul Oficial, Luminiţa Odobescu, fost ministru de Externe şi fost consilier al preşedintelui Klaus Iohannis, va fi noul consilier al prim-ministrului.

Vremea

București
acum

lun.

0°/5°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
Iasi
acum

-1°
lun.

-1°/1°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/2°
Constanta
acum

lun.

1°/5°
mar.

0°/3°
mie.

-1°/4°
joi

0°/5°
Cluj-Napoca
acum

-5°
lun.

-5°/0°
mar.

-5°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-6°/0°
Timisoara
acum

-1°
lun.

-1°/3°
mar.

-3°/3°
mie.

-3°/1°
joi

-3°/2°