Sindicatele au stabilit zile diferite pentru inceperea protestelor care au fost programate pentru luna noiembrie, inainte de alegerile parlamentare.
Amanarea majorarilor salariale pentru cadrele didactice va avea ca efect ample miscari de protest in luna noiembrie, au decis ieri reprezentantii principalelor federatii sindicale din invatamant. Discutiile purtate cu ministrul Educatiei, Anton Anton, nu i-au determinat pe sindicalisti sa renunte la greva. Ei au anuntat ca nu vor negocia legea de majorare a salariilor cu 50% si ca vor recurge la greva pentru a-si sustine punctele de vedere. Pe 10 noiembrie, timp de doua ore, profesorii afiliati la Federatia Sindicatelor Libere din Invatamant (FSLI) vor organiza o greva de avertisment, iar din 18 noiembrie vor intra in greva generala pe termen nelimitat.
Federatia "Spiru Haret" va declansa greva pe 3 noiembrie, de la ora 7, in toate unitatile unde are membri, sub titlul generic "O lectie de demnitate". Protestele vor continua cu o greva in cascada, al carei calendar nu a fost inca stabilit, si o greva generala pe termen nelimitat, in functie de evolutia evenimentelor politice si sociale. Federatia "Spiru Haret" a cerut Parlamentului, intr-o scrisoare deschisa, sa se intruneasca in regim de urgenta si sa respinga ordonanta de urgenta aprobata de Guvern, de amanare pana la 1 aprilie a aplicarii legii privind cresterea salariilor cadrelor didactice. Sindicalistii de la Federatia Educatiei Nationale vor decide astazi programul actiunilor de protest, dupa ce au organizat un referendum in cadrul caruia 82,74% din membri s-au pronuntat pentru greva generala pe termen nelimitat.
Profesorii sunt sustinuti si de alte categorii profesionale care vor sa li se alature. Functionarii publici de la Sed Lex au amenintat cu inceperea grevei din 13 noiembrie, urmand ca pe 20 noiembrie, o data cu decl