Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Epopeea românilor angajaţi pe vasele de croazieră

Publicat in Gandul, vineri 31 octombrie 2008 ·

România, te iubesc!, pe 2 noiembrie, ora 18, la Pro Tv

Duminică, 2 noiembrie, în cadrul emisiunii România, te iubesc!, telespectatorii Pro Tv vor vedea în exclusivitate un reportaj realizat de Anca Nastasi, despre viaţa românilor angajaţi pe vasele de croazieră care străbat mările lumii. Cei care aleg să-şi câştige astfel existenţa trec peste faptul că pe vas se doarme printre picături, când se iveşte o jumătate de oră liberă, sau peste faptul că trebuie să împartă o cabină de 10 mp cu un străin. De asemenea, nu puţine sunt porturile pe care nu le văd niciodată, pentru că timpul nu le permite să coboare de pe vas. Cu toate acestea, românii au învăţat că dacă îşi fac treaba ca la carte şi cu zâmbetul pe buze, puşculiţele lor sunt mai pline cu până la 3.000 de dolari pe lună. „Ne-am dorit foarte mult să facem un material care să reflecte cu loialitate realitatea trăită de vaporenii care aduc acasă, în România, bani grei şi greu munciţi. Abia aştept să vă arăt faţa nevăzută a vieţii de vaporean - care e chiar foarte dură şi în care doar cei cu nervii tari rezistă”, a mărturisit jurnalista.

Eugen Onac, cercetătorul român care a creat cel mai subţire LCD din lume, este eroul unui alt reportaj prezentat duminică la România, te iubesc!. La cei 33 de ani ai săi, Eugen, doctor în fizică cuantică, stabilit în Eindhoven, a revoluţionat industria audio-video atunci când a brevetat LCD-ul de numai 8 mm. La târgul mondial din domeniu, organizat la Berlin, inventatorul şi creaţia sa au fost aplaudaţi la scenă deschisă. Corespondentul Ştirilor Pro Tv Anca Nastasi prezintă povestea unui român care a cucerit vestul cu performanţele sale, dar şi mărturiile unor cercetători rămaşi în ţară, care se luptă cu birocraţia pentru a obţine fondurile necesare demarării unui proiect.

Paula Herlo prezintă pe 2 noiembrie dramele trăite de copiii instituţionalizaţi, integraţi fo

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Condițiile prin care persoanele asigurate beneficiază de servicii de prevenție şi monitorizare a bolilor grave. Anunțul CNAS

Ziare.com acum 49 minute
Persoanele asigurate pot beneficia gratuit de servicii de prevenţie, de depistare, confirmare şi monitorizare a bolilor grave decontate de sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a informat, vineri, 22 noiembrie Casa Naţională de Asigurări de Săn

UPDATE - Un avion Tarom care ar fi trebuit să aterizeze la Timişoara a fost direcţionat la Cluj-Napoca, din cauza vântului /

News.ro acum o ora
Avonul Tarom care ar fi trebuit să aterizeze la Timişoara vineri, la ora 8.40, a fost direcţionat la Cluj-Napoca, comandantul luând această decizie din cauza vântului puternic de pe Aeroportul Timişoara. Aeronava va ajunge totuşi la Tmişoara în juru

Bernadette Szocs s-a calificat în semifinale la Turneul Campioanelor şi va fi medaliată în competiţia starurilor din tenisul de masă mondial

News.ro acum 59 minute
Bernadette Szocs s-a calificat, vineri, în semifinalele WTT Finals, competiţie care are loc la Fukuoka. Aflată la a doua participare consecutivă la WTT Finals, tricolora a reuşit să-şi asigure odată cu calificarea şi medalia de bronz, o performanţă

De ce votul util înseamnă Nicolae Ciucă și nu Lasconi sau Geoană

Adevarul acum 25 minute
Pentru cei care au înțeles pericolul PSD și pericolul blatului PSD-AUR opțiunea nu poate fi decât una singură: Nicolae Ciucă. A vota pentru o persoană nepregătită, în condiții de război în ascensiune la graniță, sau pentru a evita ascensiunea unui e

Alegeri prezidențiale 2024. Ordinea candidaților pe buletinul de vot

HotNews acum 44 minute
La primul tur al alegerilor prezidențiale 2024 din 24 noiembrie, pe buletinele de vot vor apărea 14 candidați, dar unul dintre ei – Ludovic Orban – a anunțat luni că se retrage și o susține pe Elena Lasconi. Pe buletinul de vot, cei 14 candidați la

Românii vor putea călători fără vize în China. Se prelungește și perioada de ședere

Ziare.com acum o ora
China a anunţat vineri, 22 noiembrie, că cetăţenii români vor putea călători fără vize în această ţară începând cu 30 noiembrie 2024, potrivit Reuters. China îşi va extinde regimul fără vize pentru a include România, Bulgaria, Croaţia, Muntenegru, J

Viktor Orban anunţă că îl va invita pe Netanyahu în Ungaria pentru a „sfida” mandatul de arestare al CPI

News.ro acum 2 ore
Premierul Viktor Orban, a cărui ţară deţine preşedinţia semestrială a UE, a anunţat vineri că îl va invita pe omologul său israelian Benjamin Netanyahu în Ungaria, pentru a protesta astfel faţă de decizia Curţii Penale Internaţionale (CPI) de a emit

Noul tren al CFR a reintrat în circulație: a plecat conform graficului din București

Wall-Street.ro acum 2 ore
Trenul IR16001 format din Săgeata Roşie 1 Coradia Stream a plecat vineri dimineaţa, la ora 5:40, din Bucureşti Nord către Braşov, conform graficului, potrivit informaţiilor oferite de către Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF). La ora 8:43, pr

Un bărbat din Arad a promis iubire eternă, pe Facebook, unor femei, apoi le-a amăgit și le-a făcut să îi trimită mii de euro

Libertatea acum o ora
Un bărbat din Arad s-a ales cu sume semnificative de bani, după ce a reușit să tragă pe sfoară două femei. Pentru a le stoarce de bani, acesta le-a promis iubire eternă și a recurs și la șantaj, conform News.ro.

Vreme severă în România: cod roșu de viscol în mai multe județe. Cum arată lista

Wall-Street.ro acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o serie de noi avertizări Cod roşu, Cod portocaliu şi Cod galben de vreme severă, valabile în peste jumătate din ţară, până sâmbătă seara. Potrivit meteorologilor, pe parcursul acestei zile, între

Vremea

București
acum

vin.

3°/12°
sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

2°/7°
Iasi
acum

vin.

-1°/9°
sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-1°/6°
Constanta
acum

10°
vin.

4°/15°
sâm.

4°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-3°/5°
sâm.

-7°/1°
dum.

-7°/1°
lun.

-1°/3°
Timisoara
acum

vin.

1°/8°
sâm.

0°/5°
dum.

-1°/6°
lun.

2°/7°