Eu care iubesc vara, soarele, marea si caldura la extrem, acum imi dau seama ca nimic nu poate fi mai frumos decat o zi de toamna insorita si blanda.
Evident, e un semn al imbatranirii - cand incepi sa devii romantic, te uiti la frunze, te gandesti la nemurirea sufletului... In loc de tavaleala la mare pe nisip, te gandesti la plimbari molcome prin paduri aurii; in loc de jetski si clubul de noapte, tragi cu inima catre recolta de toamna, te gandesti la zacusca, la cum se pun borcanele. Astea sunt placerile vietii... dupa ce treci de o anumita varsta. Cred nu numai ca am imbatranit, dar si ca mi-am pierdut ce-mi mai ramasese din uzul ratiunii.
Una peste alta, toamna asta e foarte frumoasa; militarii si-au prezentat oferta de locuri de munca, iar taranii - oferta de recolta pentru depunerile de toamna/iarna. Domnul presedinte si-a prezentat oferta de scandal. Fiecare cu ce are. Intr-o atmosfera atat de insorita si calda, nici ca-ti mai pasa de criza mondiala. Desi mi-a zis mie socrul meu - "Vezi, toamna se numara bancile". Zilele astea observ o mare asemanare intre muste si banci.
Nu e de mirare in conditiile astea ca am cautat un loc zen, bland, pasnic, plin de echilibru si vibratii pozitive. Asa am descoperit cel mai cel restaurant - Maiko. Se vede ca se schimba si Bucurestiul: asa restaurante nu gasesti prea usor, nici la Londra, nici la Paris. L-am respectat din start pentru ca, desi e situat langa Soseaua Nordului, omul nu s-a repezit sa construiasca o sandrama pe iarba din Herastrau, ci a ales o cladire din Satul Francez, unde a facut minuni cu amenajarea locului.
Cand intri la Maiko, afara pot sa pice bancile mai ceva ca MIG-urile, iar politicienii pot sa urle din toti rarunchii despre atasamentul lor fata de tara si popor, ca imediat constati ca nu-ti mai pasa. Nu te mai consumi deloc si adopti imediat o atitudine zen. De la int
