În cea mai mare parte a Rusiei şi a Republicilor Baltice, în Georgia, Belarus, Ucraina, Republica Moldova, jumătatea de est a României, Bulgaria, Grecia şi Turcia, presiunea atmosferică va fi ridicată în apropierea suprafeţei solului; la fel şi în altitudine, unde va mai creşte, iar advecţia de aer cald dinspre nordul Africii, va continua.
Pătrunderea caldă va fi şi mai mare decât până acum, în straturile mai înalte ale atmosferei şi în consecinţă se va mări grosimea stratului de inversiune termică. În restul continentului vor mai acţiona formaţiuni ciclonice, mai active în bazinul vestic şi central al Mării Mediterane. Începând de sâmbătă, o creştere de presiune şi implicit o extindere a anticiclonului existent deasupra Europei Estice şi de Sud-Est vor fi posibile în jumătatea de nord a Poloniei, sudul Suediei şi al Norvegiei, în Danemarca şi jumătatea de nord a Arhipelagului Britanic. În acest fel, activităţile ciclonice din vest-sud-vestul continentului se vor separa de cele din nord şi nord-est; sistemul noros aferent acestora tinde să se fragmenteze în regiunile în care presiunea atmosferică va fi în creştere pe întreaga coloană de aer. Tot acolo va pătrunde aer cald şi posibilitatea ca precipitaţiile să mai fie şi sub formă de lapoviţă sau de ninsoare va fi în diminuare. (meteorolog Romica Jurca)
BUCUREŞTI
Centru: max.: 240C min.: 80C
Periferie: max.: 240C min.: 80C
Azi (vineri):
Vremea va fi frumoasă şi deosebit de caldă pentru această perioadă. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla în general slab. Spre sfârşitul nopţii se va produce ceaţă.
Mâine (sâmbătă):
Vremea va fi deosebit de caldă pentru această dată. Cerul va fi temporar noros şi va fi ceaţă noaptea şi dimineaţa. Presiunea atmosferică va scădea uşor. Maxima: 21°C, iar minima: 10°C.
Poimâine (dumini