In perioada când citeam regulat revista "Lire", în glorioasele zile ale lui Bernard Pivot, una din rubricile pe care le parcurgeam cu nesaţ se intitula "Le bureau de..." De regulă, era vorba de două pagini ale revistei. La mijloc, ocupând cam două treimi din spaţiu, se afla o fotografie. În stânga şi în dreapta, două coloane de înălţimea paginii, iar în subsol alte patru coloniţe de text. Era vorba de o alternanţă de întrebări şi răspunsuri din care deduceai că e vorba de biroul de lucru al unui scriitor şi de obiectele care-l reprezentau. Erai invitat să ghiceşti cui aparţine biroul, iar pagina următoare conţinea un portret (text şi imagine) al scriitorului pe care-l identificaseşi ori nu. (Cred că în anii în care am citit cu nesaţ rubrica am reuşit să descopăr o singură dată numele scriitorului: Françoise Sagan. Dar nu-mi mai aduc aminte pe ce deducţii mă bazam.)
Mai trebuie spus că birourile cu pricina erau special "tratate" pentru acel prilej. Scriitorul aduna mai multe obiecte considerate drept definitorii. Prin urmare, masa de lucru era de obicei plină de vaze, scrumiere, bibelouri, fotografii, foarfece, cutii care, în mod normal, nu puteau sta toate deodată acolo, dacă acela era într-adevăr locul de muncă al scriitorului. Aveai nevoie de măcar o coală de scris, dacă nu de o maşină sau o tastatură de computer (în perioada la care mă refer, începutul anilor '90, computerele erau încă o raritate, iar scriitorii selectaţi de "Lire" aveau o anumită vârstă şi, prin urmare, putem considera că erau mai conservatori).
Din lunga listă a birourilor, mi-au rămas în minte câteva elemente bizare: o autoare faimoasă pentru studiile de psihanaliză ţinea la îndemână un telefon sub forma unui pantof roşu, de-o copleşitoare urâţenie; un altul, îşi transformase biroul într-o veritabilă masă de bucătărie: fructe, sticle de apă minerală, cafetiere, un borc