Mio Technology Romania, subsidiara unuia dintre cei mai mari producatori de echipamente auto de navigatie, realizeaza aproximativ 10-15% din vanzari prin intermediul companiilor producatoare de masini sau cu dealerii auto.
Referitor la vanzarile de anul acesta, compania spera sa comercializeze pana la sfarsitul lui 2008 peste 54.000 de dispozitive GPS, in crestere cu 50% fata de anul trecut.
“Anul trecut am avut 36.000 de unitati vandute, iar pentru acest an ne propunem o crestere a numarului de unitati de pana la 50%, ceea ce ne face sa ne mentinem in continuare pozitia de lider pe piata de echipamente GPS. Pentru ultimul trimestru al anului ne asteptam insa la o crestere de aproximativ 30%”, a declarat Laura Samson, country manager Mio Technology Romania.
Criza financiara va afecta si segmentul dispozitivelor GPS, fiind influentat direct de piata auto, care a cunoscut un regres simtitor in ultima perioada.
“Criza financiara deja se face resimtita in tara noastra prin scaderea vanzarilor de bunuri de consum indelungat. Estimarile pe care le aveam anul acesta s-au schimbat tocmai din cauza crizei economice financiare, a oscilatiei cursului valutar, a tendintei consumatorilor cu privire la
decizia de achizitie, dar si a scaderii pietei auto”, a mai spus Laura Samson.
Potrivit acesteia, strategia biroului local in Romania se va baza pe intarirea relatiilor cu partenerii existenti, directi sau indirecti, si asigurarea intregului suport necesar pentru atingerea obiectivelor de business.
“Business-ul de GPS este diferit fata de cel IT, printr-o dinamica crescuta si cereri mult mai mari la nivel regional. In timp ce piata de IT este aproape de maturizare, in Romania, rata de penetrare a echipamentelor de tip GPS in randul conducatorilor auto este destul de mica, si, prin urmare, prognozam cresteri foarte mari ale pietei pentru anul