Ceea ce pare, la prima vedere, o criză catastrofală pentru guvernul liberal, s-ar putea să fie, de fapt, o mare şansă pentru partidul lui Tăriceanu. Poate că PNL-ul va pierde masiv voturile profesorilor, dar şi-a recâştigat electoratul de dreapta, debusolat o vreme de propaganda agresivă a PD-L. Acum, partidul prezidenţial a demonstrat fără echivoc că singura sa ideologie este oportunismul. Iar, pentru un vot în plus, liberal-democraţii sunt gata nu doar să abdice de la doctrină, ci şi să arunce ţara în haos, încurajând cele mai fanteziste revendicări sindicale. De la Cotroceni, Traian Băsescu pune paie pe foc, declarându-se gata să mărească lefurile tuturor bugetarilor, «contra reformă». Ce dacă, de fapt, nu are atribuţii constituţionale nici în domeniul politicilor salariale, nici în cel al programelor de restructurare?... Şi ce dacă ne bate la uşă criza mondială?
În urmă cu mai puţin de o lună, preşedintele pleda în Parlament pentru prudenţă şi soma partidele să nu cedeze tentaţiei promisiunilor populiste de campanie. Acum, a devenit vârful de lance al luptei sindicale. Nimeni nu promite mai mult şi mai frumos ca el. «Adevărata dreaptă» PD-L-istă supralicitează halucinant orice pomană electorală propusă de PSD. Dar continuă să acuze furibund Guvernul Tăriceanu că a cedat în trecut «şantajului» social-democrat, adoptând «măsuri de stânga». Adică o majorare salarială de 9% e odios socialistă, în vreme ce explozivul 50% (promis otova profesorilor) nu ridică nici o problemă. Ar fi hilar, dacă nu ar fi tragic.
La fel de hilar s-a dovedit recentul discurs în care preşedintele demasca lipsa de “onestitate” a Guvernului, manipulând statistici trunchiate. Mai pe şleau, Băsescu minţea cu seninătate când a anunţat că Tăriceanu a mărit de 4,4 ori lefurile personalului ANL. Creşterea respectivă s-a produs într-un interval de aproape un deceniu, nu de la o zi
