Horia Ghibuţiu: "I-aţi văzut cu siguranţă - adulmecând pleaşca, vrednicele noastre televiziuni au transmis live -, dacă nu cumva chiar le-aţi îngroşat rândurile."

Sunt românii care şi-au rupt coaste, mâini şi picioare la cozi cum nu s-au întâlnit nici măcar la pomenile electorale pentru a săruta nişte moaşte. La nivelul întregii ţări, oricât ar suna de neconvenabil, probabil că sunt mai numeroşi decât profesorii nemulţumiţi de salarii sau decât cei care se gândesc din ce în ce mai serios dacă să-şi mai facă un credit, în timp ce recesiunea bate la uşă precum destinul în Simfonia a 5-a a lui Beethoven.

Sunt pelerinii anului 2008. Mai întâi, i-am remarcat la maratonul de la Iaşi, cu ocazia prăznuirii Sfintei Cuvioase Parascheva, ocrotitoarea Moldovei. Apoi, cozile s-au mutat pe Dealul Mitropoliei din Bucureşti, unde au fost aduse Moaştele Sfântului Apostol Pavel, urmate de celebrarea Sfântului Dumitru Izvorâtorul de Mir şi, respectiv, a Sfântului Dimitrie cel nou Basarabov, ocrotitorul Bucureştiului. În acest weekend, alte mii de români se pregătesc să se aşeze la rând cu smerenie, la Catedrala Mitropolitană din Sibiu, unde se găsesc rămăşiţele scumpe ale Sfântului Mucenic Gheorghe.

Fără teamă de a aşterne aceste cuvinte, ci doar cu frică de Dumnezeu, mărturisesc că sunt credincios nepracticant. Nu m-am aşezat la rând la credinţă, nici măcar de Paşte, poate şi deoarece, asemenea multor congeneri, am stat destul la coadă înainte de 1989. Din mamă protestantă şi tată greco-catolic, şcolit în perioada comunistă, nici nu prea aveam cum să devin un fervent ortodox, religia în care am fost botezat pe furiş, într-o epocă în care, fără să fi fost chiar ilegal, bătea la ochi. În clasa a cincea, un coleg m-a învăţat să-mi fac cruce cu limba în cerul gurii atunci când trec pe lângă o biserică sau înainte de a fi scos la tablă. Crescând într-o