Intr-un fel, seria de Opere care debutează, la Polirom, cu Gabriela Adameşteanu se apropie, editorial, mai mult de sursa constituită de celebrele Pléiades franţuzeşti decât de autohtonele volume de la Univers Enciclopedic. Avem doar de-a face cu o autoare tradusă la prestigioasa Editură Gallimard. În premieră după 1989, o serie de scriitori în viaţă primeşte nu doar girul simbolic al criticii literare, ci şi confirmarea deplină - la fel de simbolică în definitiv - a unei puternice instituţii editoriale. Raţionamentul e şi simplu, şi corect: pentru autoarea Dimineţii pierdute, dar şi (aflăm din cataloagele de prezentare ale noutăţilor acestei toamne) pentru Ştefan Agopian, Radu Cosaşu sau Emil Brumaru, merită trecut peste riscul unor eventuale costuri de producţie neamortizate. Faptul e atât de rar, că ajunge să fie, prin sine, un criteriu eficace de promovare. Clişeele revizuirilor au fost, aşadar, lăsate în urmă, iar contestatei literaturi postbelice i-au fost fixaţi pilonii unei noi perioade aurorale.

În discuţie intră, momentan, primele două volume ale proaspetei colecţii, cuprinzând, unul, capodopera sus-menţionată a Gabrielei Adameşteanu (Dimineaţă pierdută), celălalt, o extensie convingătoare din nuvelistica prozatoarei. Cărţi perfect independente iniţial, Dăruieşte-ţi o zi de vacanţă (1979) şi Vară-primăvară (1989) au fost comprimate sub titlul unei bucăţi inedite, Gara de est, în vreme ce o piesă de rezistenţă ca Întâlnirea s-a văzut înlăturată de romanul omonim pe care, în 2003, l-a generat. Pentru aceste opţiuni, ce ţin de intenţiile auctoriale, trebuie să-i acordăm, în dauna metodologiei filologice, drept de cetate autoarei înseşi. Aşa arată, din perspectiva Gabrielei Adameşteanu, opera Gabrielei Adameşteanu. Şi, eufemistic vorbind, n-arată rău deloc ! E drept că, de dragul comparaţiei, s-ar fi putut păstra în corpusul de texte, măcar sub form