Sîntem, în ultimii ani, martorii unui fenomen destul de interesant: deşi au trecut cîţiva ani de la aşa-numita denominare a monedei naţionale, foarte mulţi români continuă să se refere la preţuri în vechea monedă, citind "1 milion" ceea ce apare scris pe bancnotă "100 de lei".
Denominarea, în urma căreia 10000 de lei au devenit 1 leu, s-a petrecut la 1 iulie 2005, iar bancnotele şi monedele noi şi vechi au circulat în paralel până la sfîrşitul anului 2006. În comunicarea curentă, cele două moduri de referire coexistă paşnic, creînd totuşi situaţii stranii. Vînzătorii de la magazine, în special, traduc automat noile preţuri în sistemul vechi - deşi ne-am aştepta ca tocmai ei să exprime poziţia oficială sau să grăbească sfîrşitul unei perioade de potenţiale confuzii. Un străin care înţelege puţin româna se poate mira de calculele româneşti: la plata cu o hîrtie de 100 se poate cere un rest de 500. Desigur, e vorba de plata a 100 RON (un milion de lei vechi), şi de restul de 50 (cinci sute de mii de lei vechi).
Fenomenul apare mai ales în oralitate, dar nu e rar ca presa să-l ilustreze, cel puţin în dialogurile personajelor sau ale martorilor: "au avut bilete de un milion cinci sute şi nu au văzut decât spatele scenei" (Gândul, 22.07.2006); "ŤIo abonamentul l-am plătit. Dai un milion cinci sute pe abonament şi tot nu poţi ajunge la lucru, că nu este drumť, povesteşte Ioan Oros" (Bihor on-line, 25.05.2008). Avînd în vedere că una dintre justificările schimbării a fost simplificarea ("nimeni nu pierde, nimeni nu cîştigă, totul se simplifică"), încăpăţînarea oamenilor în a folosi numerele mai lungi şi mai greoaie pare destul de ciudată. Poate primi, desigur, explicaţii bazate pe ipoteze psihologice: conservatorism (tendinţa de a respinge schimbările de denumiri curente), bogăţie iluzorie (plăcerea de a deţine milioane) etc. Cu siguranţă la situa
