Companiile americane va trebui sa injecteze peste 100 de miliarde de dolari in fondurile proprii de pensii pentru a acoperi pierderile de pe piata, acestea urmand sa fie supuse astfel unor noi presiuni din punctul de vedere al lichiditatilor intr-o perioada in care accesul la finantare este restrans, conform Financial Times.
Este vorba de asa-numitele pensii cu "defined benefits" (beneficii fixe - engl.), adica indexate in functie de salariile curente din companiile unde au lucrat pensionarii respectivi. Companiile trebuie sa faca in fiecare an rezerve pentru a plati aceste pensii la care s-au angajat in timpul cand lucrau actualii pensionari. Din cauza costurilor mari, companiile dau acum pensii in alt sistem, si anume "defined contributions" in care doar contributiile sunt fixate, iar pensiile sunt platite la termen in functie de evolutia investitiilor.
Cele mai mari 700 de planuri corporatiste de pensii erau peste 100% finantate la sfarsitul anului trecut, insa la sfarsitul saptamanii trecute procentul respectiv scazuse la aproximativ 83%, conform estimarilor Mercer de consultanta in domeniul pensiilor.
John Erhardt, din cadrul firmei de consultanta Milliman, a declarat: "Pentru a readuce finantarea la 100%, companiile ar trebui sa injecteze aproximativ 50 de miliarde de dolari in acest an si aceeasi suma anul viitor, pentru primele 100 de fonduri".
Intr-un raport al Credit Suisse se estima ca la sfarsitul lunii septembrie un numar de 136 de companii ar urma sa fie nevoite sa-si majoreze contributiile in cadrul planurilor lor de pensii cu jumatate sau mai mult.
Companiile americane va trebui sa injecteze peste 100 de miliarde de dolari in fondurile proprii de pensii pentru a acoperi pierderile de pe piata, acestea urmand sa fie supuse astfel unor noi presiuni din punctul de vedere al lichiditatilor intr-o perioada in care accesu