Am deplans adesea absenta mai multor institutii de mare traditie in Romania. Sunt doar cateva care au navigat, supravietuind chiar si cu carpeli, pe apele involburate ale vremurilor si au rezistat, atata cat s-a putut, furtunilor istoriei. In rest, mai totdeauna nou-venitii si-au propus intai sa darame (daca se poate, tot) pentru a construi ei ceva ce nu s-a mai vazut si nu a mai existat in Romania. Si-au indeplinit cu brio prima parte a programului, dar au uitat, nu au mai putut, nu au mai avut vreme sa o aplice si pe a doua. Avem multe terenuri virane, ca niste rani adanci ale istoriei noastre, si foarte putine constructii solide si impresionante prin numarul anilor de viata.
Anul acesta, Radioul public implineste 80 de ani de existenta. Opt decenii nu sunt chiar asa de multi ani, mi s-ar putea spune. Mi-aduc aminte ca am ramas mut de uimire si invidie cand mi s-a spus la Montpellier ca Universitatea de acolo dateaza din secolul al XII-lea. Dar radioul este o institutie de tip modern, a vremurilor noastre, care a construit o galaxie comparabila cu cea a lui Gutenberg (potrivit lui Marshall McLuhan), iar aparitia sa in Romania a fost aproape sincronica descoperirii inventiei de catre Marconi in 1924: la 1 noiembrie 1928 romanii aveau sa asculte mesajul profesorului Dragomir Hurmuzescu venit de undeva din eter, mesaj ce se constitutia in actul de nastere al Radioului public.
Foarte rapid, Radioul se impune ca o institutie cu o mare putere in stat, o atat de mare putere, as zice, incat, in vremuri de mari tulburari, de cumpene ale istoriei, acapararea, ocuparea sa a fost un act strategic de covarsitoare importanta. De aici s-au anuntat marile convulsii ale istoriei. Si ma gandesc la rebeliunea legionara, la proclamatia regala de la 23 August 1944, la Revolutia din Decembrie 1989. Pentru cei mai multi romani, radioul a fost - si cred ca mai este -
