In noul sau film, foarte diferit stilistic de pomposul si jenantul Logodnicii din America (2007), regizorul Nicolae Margineanu abordeaza direct, firesc si (aproape) fara pretiozitati povestea bine scrisa de Tudor Voican, cineast cu o carte de vizita prestigioasa si numeroase scenarii la activ, dintre care se detaseaza excelentele Marilena de la P7 si California Dreamin’, in regia lui Cristian Nemescu. Aventura lui Emil, un biet strungar ramas somer dupa inchiderea fabricii din oraselul de provincie unde lucra, ajuns la Bucuresti animat de visul de-a emigra in Australia cu nevasta si copilul si avand asupra lui banii obtinuti din vanzarea apartamentului si masinii cumparate la nunta frizeaza ghinionul suprem dupa ce Emil este escrocat cu mare usurinta la prima casa de schimb valutar unde incearca sa transforme in dolari leii ascunsi cu spaima de om sarac. Lucrata intr-un registru mai consistent, povestea s-ar fi putut transforma intr-o istorie dramatica puternica si profunda, cu accente de absurd existential. Si asa, insa, abordat intr-un ton lejer, impanat cu haz de necaz dambovitean, sirul de peripetii prin care trece Emil, prototipul pagubosului care a generat zicale precum “La omu’ sarac nici boii nu trag”, nu e lipsit de oarecare farmec, situand cu certitudine filmul in alta zona decat a dezastrelor romanesti recente tip Dincolo de America sau Dragoste pierduta. Pataniile lui Emil se transforma in curand intr-o odisee prin Bucurestiul interlop, al escrocheriilor marunte sau odioase, al hotilor si gainarilor de tot felul. Condus spre straturile tot mai adanci ale promiscuitatii, vinovatiei si anestezierii unei constiinte care la inceput dadea ceva semne de viata, el se indeparteaza spatial si sentimental de familie si de saracutele lui idealuri si incepe sa imprumute chiar din metodele si sarlatania din cauza carora a ramas lefter. Cea mai puternica legatura