Naşterea la spital este o practică a secolului al XX-lea. Deocamdată, în unele ţări dezvoltate naşterea la domiciliu este mai puţin întâlnită, fiind asociată cu imagini din trecut, în care femeile năşteau în condiţii relativ precare. Cu toate acestea, numărul femeilor însărcinate care îşi doresc să nască acasă este în continuă creştere, acestea dorind să evite „universul” maternităţilor. În Olanda, 30% dintre femeile însărcinate nasc la domiciliu, iar procentul acestora este în continuă creştere.
Naşterea la domiciliu nu se deosebeşte prea mult de naşterea la spital, exceptând faptul că viitoarea mămică nu va putea beneficia de o anestezie epidurală sau de o cezariană. Copilul este dat imediat mamei după naştere, fără a trece prin toată seria de examene obişnuite, care vor fi efectuate mai târziu. Bebeluşul nu va fi deci spălat şi aspirat în primele cinci minute de viaţă, ci va fi pus pe pieptul sau pe abdomenul mamei. Cordonul ombilical este tăiat numai după încetarea pulsaţiilor. După naştere, starea mamei şi a copilului vor fi urmărite de moaşă, care se va deplasa zilnic la domiciliul părinţilor. Această supraveghere contribuie la asigurarea odihnei părinţilor şi reduce riscul unei depresii post-partum.
Fără anestezie epidurală
Naşterea la domiciliu nu este lipsită de riscuri, dar acestea sunt relativ reduse, iar măsurile necesare pentru trasferarea rapidă sunt luate încă de la începerea travaliului. Moaşa, care a urmărit evoluţia sarcinii, este în măsură să hotărască dacă transferul la spital este necesar în cazul unor complicaţii - acest lucru se întâmplă în 10% dintre cazuri. Tot mai multe femei însărcinate preferă să nască într-un mediu cald, familiar, decât în spital sau maternitate. Acestea pornesc de la premisa că naşterea nu este un eveniment medical, femeile născând de mii de ani fără ajutorul medicilor.
Femeile însărcinat
