Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Oltchim, repetiţie reuşită pentru Larvik

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 31 octombrie 2008 ·

Campioana României la handbal feminin, Oltchim Râmnicu Vâlcea, a avut o repetiţie reuşită pentru meciul contra norvegiencelor de la Larvik, care va avea loc duminică, de la ora 19.00, şi va fi arbitrat de ungurii Dobrovits Csaba şi Tajok Peter. Chimistele au jucat în devans partida din runda a şasea a Ligii Naţionale, în faţa unui adversar modest, Cetate Deva. Ivica Rimanic le-a menajat pe Steluţa Luca, Talida Tolnai şi Oana Manea şi a introdus pe teren multe handbaliste care au „prins“ minute puţine în sezonul actual. În aceste condiţii, oaspetele s-au ţinut scai de Oltchim timp de 25 de minute, când scorul era încă egal: 11-11.

În finalul primei reprize, tehnicianul croat a băgat artileria grea şi Vâlcea s-a distanţat, intrând la cabine cu un avantaj liniştitor, scor 18-13. Partea a doua a întâlnirii s-a desfăşurat identic cu prima, chimistele încercând mai multe formule şi scheme de joc.

Spectatorii din Sala „Traian“ s-au încins doar după ce banca tehnică a Devei a protestat vehement la adresa arbitrajului. În final a fost 33-26, iar Oltchim a bifat succesul cu numărul şase în Liga Naţională şi îşi păstrează avansul de trei puncte faţă de principala urmăritoare, Rulmentul Braşov. Pentru Oltchim au marcat: Maier (8 goluri), Borbas (6), Lecuşanu (5), Meiroşu (4), Vădineanu şi Elisei (câte 3), Ivan, Gatzel, Szucs şi Ţăcălie (câte 1), iar cea mai bună marcatoare a oaspetelor a fost Toth (8).

Publicul, cheia succesului

Tehnicianul oltencelor, Ivica Rimanic, crede că repetiţia pentru întâlnirea cu Larvik a fost reuşită. „Sunt mulţumit de joc şi de rezultat, de evoluţia Clarei Vădineanu, a Terezei Tamaş şi a Narcisei Lecuşanu. Cu norvegiencele va fi dificil; la ele fiecare handbalistă reprezintă un pericol. Au un joc foarte bine organizat. Ştiu să atace şi în condiţiile unei apărări în linie, şi a uneia avansate. Larvik este o formaţie î

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Naţionala României şi-a aflat adversarele din preliminariile CM-2026 / Mircea Lucescu: E o grupă echilibrată. Trebuie să câştigi meciurile ca să poţi spune dacă ai avut sau nu noroc la tragerea la sorţi / Ce a declarat Răzvan Burleanu

News.ro acum 3 ore
Naţionala România va evolua în grupa H, alături de Austria, Bosnia, Cipru şi San Marino, în preliminariile Cupei Mondiale din 2026, conform tragerii la sorţi de vineri. Selecţionerul Mircea Lucescu a declarat, vineri, că grupa României în preliminar

Marian Vanghelie şi un fost director al Economat Sector 5, trimişi în judecată de DNA pentru abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi complicitate la această infracţiune

News.ro acum o ora
Fostul primar al sectorului 5 al Capitalei Marian Vanghelie şi un fost director general al Economat Sector 5 au fost trimişi în judecată pentru complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi respectiv abuz în serviciu cu conseci

Adi Ilie, după ce a aflat grupa României la preliminariile CM 2026: „Putem să ne luăm biletele de avion încă de acum”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Adrian Ilie, fostul mare internațional român, s-a arătat încrezător cu privire la - Mircea Lucescu, selecționerul României

Alte trei aeronave F-16, achiziționate de România, au aterizat în Baza 71 Aeriană

Ziua Constanta acum 2 ore
Trei aeronave F-16 Fighting Falcon, achiziționate de România de la Regatul Norvegiei, au aterizat vineri, 13 decembrie, în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu”, de la Câmpia Turzii, în vederea dotării Escadrilei 48 Vânătoare. Achiziția noului l

Rusia suspendă exporturile de cereale către Siria, Ucraina i-ar putea lua locul

HotNews acum 55 minute
Rusia a suspendat exporturile de cereale către Siria, din cauza problemelor legate de plată şi incertitudinii politice provocate de înlăturarea de la putere a preşedintelui Bashar al-Assad, afirmă surse ruse şi siriene citate vineri de agenția Reute

Horaţiu Potra scapă de controlul judiciar

Mediafax acum 3 ore
Horaţiu Potra, cel despre care s-a spus că s-a ocupat de paza lui Călin Georgescu, scapă de măsura controlului judiciar. Decizia a fost luată vineri de Tribunalul Prahova.

Operațiune de salvare în Munții Maramureșului. Salvamontiștii caută trei ucraineni aflați de 10 zile pe drum

HotNews acum 45 minute
Salvamontiştii caută, vineri, în Munţii Maramureşului, trei cetăţeni ucraineni care ar fi de zece zile pe drum, nu mai au hrană şi apă. Zăpada în zonă ajunge şi la un metru înălţime, informează News.ro. Salvamont Maramureş intervine în Munţii Maramu

Un microbuz cu 9 persoane şi o maşină, implicate în accident rutier în judeţul Giurgiu / Plan Roşu de Intervenţie / Două fetiţe, transportate la un spital din Capitală

News.ro acum 42 minute
Un microbuz cu 9 persoane şi o maşină au fost implicate, vineri seară, în accident rutier în judeţul Giurgiu, fiind activat Planul Roşu de Intervenţie. Două fetiţe, de 9 şi 12 ani, au fost transportate la un spital din Capitală. ”Doi copii au avut n

Kelemen Hunor insistă pentru un singur candidat la prezidenţiale din partea coaliţiei. „Altfel, s-ar putea să nu intre niciunul în turul doi”

HotNews acum 5 ore
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, vineri, că organizaţia sa a arătat că din partea coaliţiei de guvernare trebuie să fie un singur candidat pentru alegerile prezidenţiale, care vor fi reluate anul viitor, pentru că altfel s-ar putea ca n

Lansarea campaniei naționale de prevenire a corupției: „E TIMPUL SĂ NU MAI DĂM ȘI NOI CEVA”

Ziare.com acum 3 ore
Direcția Generală Anticorupție (DGA), în parteneriat cu platforma Stop Contrabanda inițiată de BAT România, lansează pe 13 decembrie 2024 campania națională de prevenire a corupției „E TIMPUL SĂ NU MAI DĂM ȘI NOI CEVA”. Scopul principal al campaniei

Vremea

București
acum

vin.

1°/4°
sâm.

-1°/4°
dum.

2°/8°
lun.

1°/6°
Iasi
acum

-1°
vin.

-2°/1°
sâm.

-3°/3°
dum.

0°/6°
lun.

-0°/6°
Constanta
acum

-2°
vin.

-2°/5°
sâm.

0°/6°
dum.

4°/7°
lun.

2°/7°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-0°/2°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/3°
lun.

-1°/3°
Timisoara
acum

vin.

1°/4°
sâm.

0°/3°
dum.

1°/6°
lun.

-0°/3°