Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Seinfeld a decretat: „Oamenii cu trei nume au potenţial de asasini”

Publicat in Gandul, vineri 31 octombrie 2008 ·

Comicul e târât prin tribunale de o femeie cu asemenea onomastică

Jerry Seinfeld umblă din nou prin tribunale. Missy Chase Lapine, cea care a dat-o în judecată pe soţia starului, Jessica, pentru că i-ar fi plagiat cartea de bucate, îl dă acum în judecată pe actor, pe motiv că i-a speriat copilul. Seinfeld a apărut în emisiunea lui David Letterman, unde a declarat că Lapine este „o isterică, posesoare a trei nume. Dacă studiem istoria, vedem că mulţi oameni care au trei nume ajung asasini”, a continuat convins Seinfeld. El a mai numit-o pe Lapine „o ţicnită, o femeie cu probleme mintale care hărţuieşte celebrităţi”.

Afirmaţiile lui Seinfeld au fost o ocazie tocmai bună pentru ca Lapine să mai depună o plângere la tribunal, de data asta pentru defăimare. În declaraţiile sale, Missy Chase Lapine susţine că a început să-i fie foarte frică, atât pentru ea, cât şi pentru copilul ei, în urma afirmaţiilor lui Seinfeld. „Niciodată nu m-am simţit atât de speriată şi vulnerabilă, ca în momentul în care fiica mea în vârstă de şapte ani a venit acasă şi m-a întrebat: Mami, ce e ăla un asasin?. Mi-e frică, pentru că am făcut greşeala să vorbesc cu presa, iar acum acest miliardar este furios şi pregătit să mă atace oriunde şi oricum”, spune femeia. „Nu sunt nici bolnavă mintal, nici nu hărţuiesc vedete. Nu sunt o persoană violentă, sau periculoasă”, adaugă „prietena” lui Seinfeld.

Avocaţii lui Jerry sunt gata să atace plângerea lui Lapine în justiţie şi susţin că declaraţiile lui Seinfeld sunt protejate de Primul Amendament, care apără libertatea de exprimare. Nu este prima dată când Seinfeld face publică teoria „asasinilor cu trei nume”. Într-unul dintre episoadele serialului care-i poartă numele, Jerry trăgea concluzia că în majoritatea cazurilor de celebrităţi asasinate, cum ar fi Abraham Lincoln, John Fitzgerald Kennedy, Martin Luther King şi John Lennon, cr

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Un avion Tarom care ar fi trebuit să aterizeze la Timişoara a fost direcţionat la Cluj-Napoca, din cauza vântului /

News.ro acum o ora
Avonul Tarom care ar fi trebuit să aterizeze la Timişoara vineri, la ora 8.40, a fost direcţionat la Cluj-Napoca, comandantul luând această decizie din cauza vântului puternic de pe Aeroportul Timişoara. Aeronava va ajunge totuşi la Tmişoara în juru

Bernadette Szocs s-a calificat în semifinale la Turneul Campioanelor şi va fi medaliată în competiţia starurilor din tenisul de masă mondial

News.ro acum o ora
Bernadette Szocs s-a calificat, vineri, în semifinalele WTT Finals, competiţie care are loc la Fukuoka. Aflată la a doua participare consecutivă la WTT Finals, tricolora a reuşit să-şi asigure odată cu calificarea şi medalia de bronz, o performanţă

Condițiile prin care persoanele asigurate beneficiază de servicii de prevenție şi monitorizare a bolilor grave. Anunțul CNAS

Ziare.com acum o ora
Persoanele asigurate pot beneficia gratuit de servicii de prevenţie, de depistare, confirmare şi monitorizare a bolilor grave decontate de sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a informat, vineri, 22 noiembrie Casa Naţională de Asigurări de Săn

VIDEO Premierul Marcel Ciolacu s-a întâlnit cu primul-ministru ungar Viktor Orban la Budapesta

G4Media acum 30 minute
Premierul Marcel Ciolacu s-a întâlnit vineri cu primul-ministru ungar Viktor Orban la Budapesta, în cadrul vizitei pe care o efectuează cu ocazia întâlnirii miniștrilor de Interne din Austria, România, Bulgaria și Ungaria pe tema Schengen. Biroul de

Alegeri prezidențiale 2024. Ordinea candidaților pe buletinul de vot

HotNews acum 55 minute
La primul tur al alegerilor prezidențiale 2024 din 24 noiembrie, pe buletinele de vot vor apărea 14 candidați, dar unul dintre ei – Ludovic Orban – a anunțat luni că se retrage și o susține pe Elena Lasconi. Pe buletinul de vot, cei 14 candidați la

Românii vor putea călători fără vize în China. Se prelungește și perioada de ședere

Ziare.com acum o ora
China a anunţat vineri, 22 noiembrie, că cetăţenii români vor putea călători fără vize în această ţară începând cu 30 noiembrie 2024, potrivit Reuters. China îşi va extinde regimul fără vize pentru a include România, Bulgaria, Croaţia, Muntenegru, J

Noul tren al CFR a reintrat în circulație: a plecat conform graficului din București

Wall-Street.ro acum 2 ore
Trenul IR16001 format din Săgeata Roşie 1 Coradia Stream a plecat vineri dimineaţa, la ora 5:40, din Bucureşti Nord către Braşov, conform graficului, potrivit informaţiilor oferite de către Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF). La ora 8:43, pr

Nicolae Ciucă, apel către liberali: Din inima Olteniei dăm semnalul mobilizării și victoriei de duminică! Singurul vot util este pentru PNL!

Libertatea acum 30 minute
Candidatul prezidențial al PNL, Nicolae Ciucă, a avut ultimul mare eveniment de campanie în județul natal, Dolj, alături de organizațiile și primarii liberali din Oltenia și Muntenia, cărora le-a cerut să se mobilizeze pentru victoria liberală în al

De ce votul util înseamnă Nicolae Ciucă și nu Lasconi sau Geoană

Adevarul acum 36 minute
Pentru cei care au înțeles pericolul PSD și pericolul blatului PSD-AUR opțiunea nu poate fi decât una singură: Nicolae Ciucă. A vota pentru o persoană nepregătită, în condiții de război în ascensiune la graniță, sau pentru a evita ascensiunea unui e

Un bărbat din Arad a promis iubire eternă, pe Facebook, unor femei, apoi le-a amăgit și le-a făcut să îi trimită mii de euro

Libertatea acum o ora
Un bărbat din Arad s-a ales cu sume semnificative de bani, după ce a reușit să tragă pe sfoară două femei. Pentru a le stoarce de bani, acesta le-a promis iubire eternă și a recurs și la șantaj, conform News.ro.

Vremea

București
acum

vin.

3°/12°
sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

2°/7°
Iasi
acum

vin.

-1°/9°
sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-1°/6°
Constanta
acum

11°
vin.

4°/15°
sâm.

4°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-3°/3°
sâm.

-7°/1°
dum.

-7°/1°
lun.

-1°/3°
Timisoara
acum

vin.

1°/8°
sâm.

0°/5°
dum.

-1°/6°
lun.

2°/7°