„A avut câteva jocuri extraordinare, dar am fost nevoit să-l folosesc pe alte posturi” a esplicat antrenorul celor de la Inter unele evoluţii mai modeste ale românului
Cristi Chivu nu a avut meciuri foarte reuşite în ultima vreme, a fost criticat de presa italiană şi chiar de fani, dar pentru portughezul Jose Mourinho el este foarte valoros şi indispensabil.
"Cordoba şi Chivu au făcut câteva jocuri extraordinare, dar din cauza problemelor lui Maxwell şi Cordoba, am fost nevoit să-l folosesc pe Chivu mai întâi ca fundaş stânga, iar apoi ca mijlocaş", a spus Mourinho, care contează pe căpitanul naţionalei României pentru meciul de sâmbătă, cu Reggina.
Explicaţiile lui Mourinho vin la numai o zi după ce Cristi a fost criticat de mai toate ziarele din Italia.
"Pus să joace în linia mediană din cauza absenţelor pe care Inter le are în acest compartiment, Chivu nu a convins suficient. A încercat de multe ori şutul de la distanţă dar nu a avut precizie", a scris agenţia Datasport, în vreme ce cotidianul Il Giornale a scris că a fost evident faptul că internaţionalul român nu a evoluat pe postul său obişnuit, cel de fundaş central: "Inter a fost puţin în dificulate în acest meci, cu Chivu care nu a fost plasat pe postul său obişnut pentru că Mourinho nu a avut încredere să joace încă din primul minut cu Vieira, care a intrat pe gazon abia în minutul 62, în locul lui Dacourt". (A.G.M.)
„A avut câteva jocuri extraordinare, dar am fost nevoit să-l folosesc pe alte posturi” a esplicat antrenorul celor de la Inter unele evoluţii mai modeste ale românului
Cristi Chivu nu a avut meciuri foarte reuşite în ultima vreme, a fost criticat de presa italiană şi chiar de fani, dar pentru portughezul Jose Mourinho el este foarte valoros şi indispensabil.
"Cordoba şi Chivu au făcut câteva jocuri extraordinare, dar din cauza problemelor lui Maxwel