DICŢIONARUL MARA

nopţile mici

în ultimul timp n-am mai prins decît nopţile mici

alea care nu acoperă mai mult de doi-trei oameni şi

care nu au nici răcoare nici întuneric

mai degrabă un soi de sfîrşeală

în astfel de nopţi somnul e o mare, o foarte mare măgărie

căci într-un astfel de somn apare oboseala şi

dintr-o musculiţă albastră se transformă într-un cîine mort

pe care oricît l-ai împinge nu se mai clinteşte din mijlocul frunţii

şi noi de mai bine de un an n-am mai prins decît astfel de nopţi

nopţi mici care abia-abia ne mai acoperă

de n-ar fi strigătele marei cred că am înnebuni

strigătele marei sunt douăsprezece la număr într-o noapte ca asta

strigăte dintr-alea care nu fac zgomot nu zornăie nu ţiuie-n gol

căci strigătele marei nu vin din spaimă nici din nesomn

mai degrabă dintr-un respect înnăscut pentru cafea

şi noi, noi de mai bine de un an de douăsprezece ori pe noapte

sărim în picioare şi atît cît ţine strigătul acesta fără zgomot

fără zgomot tragem un fox nebun în jurul pătuţului.

luna

mara avea optsprezece săptămîni cînd hop

luna la noi în apartament.

e o lună frumoasă, am spus atunci

ferindu-ne puţin capetele.

e o lună frumoasă.

mara tocmai eructase şi aerul acela călduţ

a împins luna chiar deasupra tlindei

făcînd-o să roşească uşor.

e o lună frumoasă.

şi de la optsprezece pînă la douăzeci şi două

noapte de noapte toţi trei cu ochii întredeschişi

urmărind-o cum îşi caută colţul cum ia zugrăveala

cum se tot înghesuie pe după dulap.

e o lună frumoasă, eram gata să ne şoptim.

e o lună frumoasă, a zis tlinda în a douăzeci şi treia săptămînă

dar trebuie să mai acoperim din ea

pentru o vre