Cei mai multi dintre bucuresteni folosesc metroul zilnic. La metrou mancam, ne citim ziarele, unii se dau destepti si-si iau vreo carte dupa ei pe care o rasfoiesc si daca suntem prea obositi, s-ar putea sa motaim in cele 3 statii pana acasa. La metrou am invatat cat de pretios e timpul si cum trebuie el gestionat, am invatat sa fim civilizati si acum stim ca nu e frumos sa calcam oamenii pe cap doar pentru ca noi TREBUIE sa intram in metrou inaintea lor.
Nu stiu pe altii ce sentimente ii incearca, dar eu am vaga impresie ca inca sunt multi cei pentru care aceste reguli sunt povesti de cand metroul era tras de cai. Eu am auzit ca pasagerul care coboara din tren are intaietate in fata celui care urca. Dar nu prea mi se pare logic. Mai bine e de-a valma, ca norocul ti-l faci si singur. Daca stii sa dai din coate, poate ca o sa ajungi acasa. Daca nu, asteapta-l pe urmatorul sau ramai blocat inauntru, ca n-ai avut cum sa iesi cand a trebuit.
Alta parte amuzanta e ca la primele doua usi ale metroului, cele dinspre scari, imbulzeala e ucigatoare. Mergi doi-trei metri mai incolo si deja aerul e respirabil, iar daca mai mergi cinci-sase gasesti si scaun liber. Insa noi preferam sa ne dam duhul in fata scarilor rulante, ca suntem tare istoviti de schimbatul rutei.
La una din aceste doua prime usi, la Victoriei, s-au gasit zilele trecute Tusea si Junghiul. Tusea vroia inauntru, Junghiul la fel. Si cum restul peronului vroia tot cam acelasi lucru, dar ei erau singurii cu chef de lupta, s-au incaierat. Si da-i. Tusea avea 1,40 m, iar Junghiul vreo 2. Tehnica principala a Junghiului era sa-l tina pe Tuse de frunte si sa-i mai dea cate un bobarnac ca sa-l scoata din minti.
Multimea ce reactie are? Se muta mai incolo, de aveai acum loc sa intri si sub metrou pe la primele usi. Razboiul de mica amploare ia sfarsit cand cei doi realizeaza
