De la 1 ianuarie 2009, indemnizaţia de maternitate va fi de 85% din venitul ultimului an. De prevederile legii privind susţinerea familiei vor beneficia şi tăticii, tutorii şi persoanele care înfiază copii cu vârste până la doi ani. Familiile care-şi doresc copii au acum un motiv în plus pentru aducerea pe lume a bebeluşilor. Legea pentru modificarea Ordonanţei de Urgenţă 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului a fost promulgată de preşedintele Băsescu.
În baza actului normativ, persoanele care au realizat timp de 12 luni venituri profesionale supuse impozitării vor beneficia de o indemnizaţie lunară pentru creşterea copilului în cuantum de 85% din media veniturilor nete realizate pe ultimele 12 luni, dar nu mai mică de 600 lei.
Procedura de obţinere a indemnizaţiei
Mamele care nasc după 1 ianurie 2009 pot obţine indemnizaţia completând un formular tipizat la care ataşează o adeverinţă cu media veniturilor din ultimele 12 luni dinaintea naşterii. Actele trebuie depuse la primărie.
„Mămicile care deja se află în concediu de maternitate la 1 ianuarie 2009, când intră legea în vigoare, vor depune cerere de recalculare a indemnizaţiei la direcţiile de asistenţă socială de la primărie.
Ele vor primi cei 85% pentru perioada care a mai rămas din concediul de maternitate”, a declarat Theodora Bertzi, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului.
Condiţia este să depună o adeverinţă prin care să dovedească care a fost venitul mediu din ultimele 12 luni dinainte de naştere.
Taţii pot sta şi ei acasă
Taţii care câştigă mai mulţi bani decât mamele pot face cerere să stea acasă cu copiii. „Dacă venitul mediu al taţilor în ultimul an dinaintea naşterii copilului e de 4.000 de lei, spre exemplu, ei vor put