Criza financiară i-a convins pe danezi şi pe polonezi că trebuie să adopte moneda euro, a redeschis dezbaterea pe această temă în mult mai sceptica Suedie şi a lansat discuţiile privind aderarea la UE în Islanda.
Explicaţia a fost oferită de premierul danez, Anders Fogh Rasmussen, care a declarat joi, potrivit EUObserver, că „euro oferă stabilitate politică şi economică în Europa“ şi că actuala criză financiară arată „în mod evident“ că Danemarca trebuie să adopte moneda unică.
Instabilitatea coroanei, care s-a depreciat constant în luna octombrie, pare să fi convins şi populaţia să privească cu ochi mai buni spre euro. Un sondaj recent citat de EUObserver arăta că 50,1% dintre cetăţeni se pronunţă în favoarea monedei unice, respinsă de danezi în consultările publice din 1992 şi 2000. Premierul Rasmussen a precizat că un referendum privind adoptarea euro ar putea fi organizat în 2011.
Dezbatere în Polonia
Tulburările produse de criză, dar şi necesitatea de a fi la masa deciziei, alături de „cei puternici“ au fost motivele invocate de premierul polonez liberal, Donald Tusk, pentru adoptarea, în urmă cu trei zile, a unui plan concret privind adoptarea monedei unice în 2012. Majoritatea cetăţenilor polonezi susţin în prezent adoptarea monedei unice, dar pre- şedintele Lech Kaczynski s-a declarat rezervat, iar analiştii nu sunt convinşi că ţinta 2012 va fi atinsă.
Slovenia este singura ţară din estul UE care a adoptat moneda unică, iar Slovacia va urma exemplul la sfârşitul acestui an. România ar putea intra în zona euro în perioada 2012-2014, potrivit guvernatorului BNR, Mugur Isărescu. Printre condiţiile necesare adoptării euro se află o rată a inflaţiei scăzută şi un deficit bugetar redus, ambele - ţinte dificile pentru majoritatea noilor state membre.
În Islanda, una dintre ţările cele mai